472

Intergarea UE – o cale GREŞITĂ pentru Republica Moldova

Partidul Social Democrat cere partidelor de la guvernare să renunţe la negocierile privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. „Această aderare prevede în primul rînd intrarea Moldovei în NATO şi angajamentul Moldovei de-a lua parte la operaţiunile militare NATO, care, în practică demonstrează dorinţele membrilor NATO pentru dominaţia mondială, tot aşa, cum procedează în Africa şi Orientul Apropiat” se scrie într-o adresare a PSD către partidele politice din Parlament.

Potrivit aceluiaşi comunicat, amplasarea rachetelor de interceptare SM – 3 cu raza de 250 km, în România, nu departe de hotarul cu Republica Moldova, a mărit considerabil ameninţarea securităţii în regiune. Astfel Moldova s-a trezit între două focuri: Rusia şi SUA, ţara noastră riscînd să fie antrenată în aceste jocuri militare.

Astfel, PSD, a propus dezvoltarea Republicii Moldova după exemplul Elveţiei, adică aderarea la spaţiul schengen fără a adera la UE. „Modelul propus, pentru asigurarea păci şi concilierii marilor puteri mondiale, bazat pe interesele economice comune de pe teritoriul ţărilor neutre, a fost deja implimentat în Elveţia, Austri şi Hong-Kong – aceasta înseamnă, că Moldova noastră poate să devină o ţară a păcii şi prosperării” se mai arată în acelaşi comunicat. 

 
Пресс-служба POINT.MD
0