401

Social Democraţii vor LIMBA MOLDOVENEASCĂ

Partidul Social Democrat a mai depus astăzi, la Curtea de Apel Chişinău, o cerere de chemare în judecată a Ministerului Educaţiei. De această dată este vorba de limba română. Aşadar, social democraţii, vor să oblige Ministerul Educaţiei cu ajutorul legislaţiei să schimbe denumirea obiectului „limba română” în „limba moldovenească”.

Potrivit unui comunicat de presă al PSD, aceştia au declarat că „consideră inadmisibilă situaţia cînd pe parcursul anilor Guvernul Republici Moldova intenţionat încalcă Constituţia şi Legea Învăţămîntului, atunci cînd în sistemul de învăţămînt nu sunt create condiţii pentru studierea limbii de stat – limba moldovenească – dar este impusă în schimb limba statului vecin România – limba română.”

Social Democraţii au mai menţionat că limba română este o limbă „creată de lingvişti transilvăneni în baza grafiei latine numai la sfîrşitul secolului 18, iar denumirea şi grafia acesteia nu s-au extins pe teritoriul Moldovei.”

Secretarul General al PSD, Sergiu Coropceanu, mai declarat că unii politicieni intenţionat încalcă condiţionat constituţia şi legislaţia Republicii Moldova. Acesta de asemenea a menţionat că acţiunile acestora pot fi calificate drept act de uzurpare a puterii în stat. 
 
Пресс-служба POINT.MD
0