862

INCREDIBIL! Nota pentru atacurile raider AM PUTEA SĂ O ACHITĂM NOI TOŢI! Nota în cazul MAIB e de 30 MILIOANE USD!

Cazul preluării unor pachete de acţiuni de la Moldova Agroindbank „este pasibil pentru prezentarea la CEDO, iar în final, noi, contribuabilii, vom avea de achitat nota pentru acest atac raider prin compensaţiile în urma deciziei judecăţii de la Strasbourg”, afirmă într-un interviu pentru Europa Liberă Roman Chircă, directorul Institutului Economie de Piaţă.

Şi Alexandru Ţurcan, partener al Biroului de Avocaţi „Ţurcan Cazac”, avocat al investitorilor europeni, nu exclude că dacă ei au şanse la CEDO, atunci noi toţi vom trebui să plătim din buzunarele noastre 30 milioane de dolari.

Miercuri, 14 septembrie, Curtea Supremă de Justiţie a dat câştig de cauză investitorilor sloveni şi olandezi. CSJ a anulat decizia Curţii de Apel Bender, iar acţiunile investitorilor din Slovenia şi Olanda de la MAIB, preluate prin firme off-shore, urmează a reîntoarse proprietarilor.

Avocaţii ucraineni ai companiei Merchant Outpost, care pretinde că ar fi cumpărat acţiunile investitorilor sloveni şi olandezi, încă în 2009 cu 30 milioane de dolari, au declarat că îşi vor apăra drepturile la CEDO, pentru că tranzacţia a fost legală

„Escrocheria provine prin utilizarea sistemului judecătoresc. În acest sens, s-a emis o decizie ilegală, iar apoi în instanţa de apel a fost contestat această decizie. Situaţia, din punct de vedere tehnic se poate debloca după decizia Curţii Supreme de Justiţie”, afirma Chircă. El mai spunea că „din justiţie originează această escrocherie şi prin decizie judecătorească se poate stabili ordinea şi poate fi scos blocajul de pe aceste acţiuni”.

Pachetul de 28% din acţiuni al investitorilor europeni în Moldova Agroindbank a fost sustras în lunile iulie şi august ale acestui an. Sustragerea s-a bazat pe o încheiere a Curţii de Apel Bender, din oraşul Căuşeni, care a recunoscut şi a încuviinţat spre executare o simpla fotocopie a unei hotărâri arbitrale ad hoc, care se pretinde că a fost emisă de arbitri, în Saint Petersburg, Rusia, care până în prezent nu pot fi localizaţi nici după o lună de căutări, afirmă investitorii europeni, se arăta într-un comunicat de presă al investitorilor europeni difuzat anterior..
 
24h.md
0