977

Viata bate filmul: Vor sta 15 ani la inchisoare dupa ce au rapit un tanar

 
Tanăr de 20 de ani din raionul Călărași a fost răpit de la domiciliu și ținut aproape o săptămână închis în diferite locuințe din sudul țării. În schimbul eliberării tanarului organizatorii cereau 3.000 de dolari SUA. Mai mult decât atât, suspecții amenințau rudele victimei cu răfuială fizică și chiar omorul acestuia. 
 
Astfel, infiltrînd o persoană în rol de rudă, oameni legii au dat de urma tânărului răpit, iar după mai multe negocieri, a foat stabilita o întâlnire pe teritoriul unei instituții medicale din orașul Cantemir. După ce a fost efectuată tranzacția, bănuiții au fost reținuți în flagrant,
 
Potrivit Serviciului de presa al MAI, cei doi suspecți, cu vârsta de 20 și 32 de ani, originari din orașul Cahul și, municipiul Chișinău, se află în arest preventiv.. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 15 ani.
 
tv7.md

0