390

Petkov crede că este urmărit de SIS

 
Partidul Comuniștilor ar putea cere demisia conducerii Serviciului de Informații și Securitate. Asta pentru că în opinia PCRM, instituția urmărește opoziția parlamentară, încălcînd legislația și depășindu-și atribuțiile. Deputatul comunist, Alexandr Petkov afirmă că SIS-ul a accesat ilegal datele personale ale deputatului comunist, fără a-l înștiința și fără a explica motivele accesării. Acesta nu exclude că astfel de acțiuni ar avea scopul de a-i presa pe deputații comuniști, atunci când va fi inițiată procedura de alegere a președintelui țării.

Petkov spune că potrivit informației oferite de Centrul pentru protecția datelor personale, datele sale personale au fost accesate de mai multe instituții de stat, printre care și SIS. Dacă în cazul MAI, CCCEC și SPPS, deputatul a găsit o explicație referitor la motivele accesării, atunci în cazul SIS, Petkov nu are un răspuns. 

„Este un caz ieșit din comun. Am adresat o cerere către SIS, în care cer să mi se explice în ce circumstanțe au fost accesate datele mele personale și din ce motive”, a declarat Petkov astăzi, 2 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă. 

Deputatul comunist spune că a rămas uimit de răspunsul primit. „În scrisoarea primită mi s-a explicat că potrivit legii, Serviciul pentru Informații și Securitate este un organ specializat în asigurarea securității de stat și are dreptul să obțină informații necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale fără consimțământul persoanei vizate, în cazul în care acțiunile acesteia periclitează securitatea de stat, publică şi a persoanei. Aș recomanda conducerii SIS să studieze legea privind statutul deputatului”, a spus Petkov.

Acesta declară că nu exclude că PCRM va cere demisia conducerii SIS. Petkov admite că organele statului vor încerca să exercite presiuni supra deputaților comuniști în privința alegerii președintelui, în contextul în care SIS este la „cheremul guvernării”, instituția revenind Partidului Liberal.   
În replică, PL afirmă că declarațiile deputatului PCRM sunt aberante. „Pretinsele declaraţii reprezintă aberaţii lansate intenţionat pentru a discredita instituţiile statului, în dorinţa comuniştilor de autovictimizare şi pentru a face impresia că sunt „jertfe ale democraţiei”.

Sursa: UNIMEDIA

0