752

Şmecheria lui Vlad Filat

După ce acum mai bine de un, premierul Vlad Filat şi-a schimba look-ul, stiliştii continuă să ghicească dacă şeful Cabinetului de Miniştri şi-a făcut transplant de păr sau nu. Cunoscutul stilist din Chişinău, Victor Micuşa, susţine într-un comentariu pentru Tribuna că decizia de a-şi schimba look-ul a fost una curajoasă şi este înclinat să creadă că nu e vorba de un transplant de păr, ci de o şmecherie a stilistului său.

Micuşa susţine că premierul ar fi recurs la o „şmecherie” impusă de persoana care are grijă de imaginea sa – să pieptene părul în jos şi nu peste cap, cum proceda până în ianuarie 2010, când o chelie îi ocupa o bună parte din zonele de la tâmple.

Victor Micuşa este de părere că transplantul de păr este o procedură mai îndelungată şi mai costisitoare. Pentru transplantul unui fir de păr se plăteşte cel puţin un dolar, iar pentru acoperirea unei chelii ca a lui Filat ar fi fost nevoie de circa 15-20 mii de fire de păr. „Această sumă este mare pentru un demnitar cu leafă de la stat”, spune mai în glumă-mai în serios stilistul chişinăuean.

Amintim că Vlad Filat a revenit, în ianuarie 2010, dintr-o călătorie de peste hotare, cu un nou look. Atunci specialişti în domeniul transplantologiei au afirmat că Vlad Filat nu numai că şi-a făcut transplant de păr (posibil şi cu fire artificiale), îmbogăţindu-şi parcă podoaba capilară, dar şi-a schimbat şi culoarea părului.
 
HotNews.md
0