Traian Băsescu, UE şi Republica Moldova
Preşedintele României Traian Băsescu le-a cerut, joi, ambasadorilor români să susţină includerea Republicii Moldova în grupul ţărilor din Balcanii de Vest aspirante la statutul de membru UE, precizând că dacă va cere Chişinăul ca România să înceteze această susţinere, atunci o va face.
„Legat de UE, trebuie să ne continuăm politica de susţinere a procesului de extindere a Uniunii cu statele din Balcanii de Vest şi cu un efort major pentru a convinge partenerii europeni că Republica Moldova poate fi legată în consideraţie într-un proces de aderare ce vizează datele statelor din Balcanii de Vest. Sigur, dacă ne va cere Chişinăul să încetăm această susţinere, o vom face, dar sperăm că îşi menţin obiectivul de a deveni mai devreme sau mai târziu stat membru al UE”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că toţi diplomaţii care au posibilitatea să influenţeze avansul Republicii Moldova către UE ar trebui să-şi focuseze efortul pe susţinerea accelerării negocierii acordului de asociere, pe începerea negocierilor legate de liberalizarea vizelor pentru cetăţenii Republica Moldova şi pentru începerea negocierii acordului de liber schimb între UE şi Republica Moldova.
„Sunt cele trei elemente care cred eu, odată finalizate, aşează Republica Moldova pe un drum al integrării”, a mai spus Traian Băsescu.
HotNews.md