516

Scandal la Casa Albă. Michelle Obama acuzată de risipirea banilor publici

 Chişinău / Moldova.ORG/ -- Prima Doamnă a SUA, Michelle Obama este acuzată că ar fi cheltuit peste 10 milioane de dolari, bani publici, pentre vacanţe, în ultimul an.
 
“Este dezgustător. Michelle profită de poziţia sa privilegiată în timp ce majoritatea americanilor care muncesc din greu, abia îşi pot permite o săptămână sau două de concediu”, susţine o sursă de la Casa Albă pentru National Enquirer, adăugând că atunci când s-a făcut calculul final, s-a constatat că ea a chetuit peste zece milioane de dolari din banii contribuabililor, doar pe vacanţe.
 
Michelle Obama şi-a permis peste 40 de zile de vacanţă în ultimul an, inclusiv cea petrecută în Spania unde a cheltuit peste 375 de mii de dolari. În plus, sejurul de nouă zile al familiei la Martha's Vineyard este, de asemenea, scump, proprietatea închiriată costând 50.000 de dolari pe săptămână.
 
"Lui Michelle îi plac, de asemenea, băuturile alcoolice scumpe în timpul excursiilor. Preferă martini cu votcă de cea mai bună calitate şi are o preferinţă aparte pentru vinurile spumoase scumpe”, susţine sursa citată.
 
Se pare că membrilor familiei prezidenţiale a SUA le place să-şi petreacă vacanţele la cel mai înalt nivel, soţii Obama preferând să călătorească în avioane diferite şi să beneficieze de cea mai înaltă deservire şi toate acestea pe bani publici, banii contribuabililor. 
0