412

Lupu: Nu excludem formarea unei ALIANŢE PLDM- PCRM pentru toamnă

O coaliţie PCRM - PLDM ar putea fi formată pînă în toamnă. De această părere este liderul PD Marian Lupu. În cadrul unui interviu acordat cotidianului Timpu, Marian Lupu a mai declarat că există o asemănare foarte mare între calităţile fostului preşedinte Vladimir Voronin şi activitatea premierului Vlad Filat. "Pentru ambii este aproape imposibil să muncească pe orizontală. Ambii preferă verticala şi să se înconjoare nu cu coechipieri, ci mai mult cu subalterni" a reiterat Lupu.

De asemenea, Lupu, a declarat că nu ţine morţiş la fotoliu de preşedinte. "Daca avizul CC va fi negativ, putem incerca varianta unei candidaturi neutre" a mai declarat acesta. Potrivit lui, venirea unei candidaturi neutre, apoilitice la funcţia de preşedinte ar presupune în sine şi modificarea per ansamblu a Constituţiei. Aceasta este necesar pentru ca preşedintele să rămînă apolitic în continuare.

Într-un final preşedintele interimar a declarat cu referire la premierul Vlad Filat: "Guvernarea de alianţă este o modalitate nouă pentru RM şi cere inteligenţă, toleranţă, să mai ştii să cedezi pe alocuri. Nu toţi, în egală măsură, au acest nivel de cultură politică"

La rîndul său, premierul Vlad Filat a dat o replică ironică la cele spuse de Marian Lupu: "Văd că nici în vacanţă nu se poate linişti şi continuă să fie obsedat de visul de a deveni presedinte"" În ceea ce priveşte asemănările de caracter, premierul a răspuns pe acelaşi ton: "Măcar bine că vorbeşte despre calităţi şi nu despre defecte."
 
Пресс-служба POINT.MD
0