817

Care sunt ţările cu cele mai mari datorii

 De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ -- Criza datoriilor, loveşte rând pe rând cu piciorul în economiile lumii.
 
Dacă e să analizăm mărimea datoriilor raportate la PIB, atunci fără îndoială, poziţia de lider în acest top, o deţine Japonia, cu 234 la sută din Produsul Intern Brut.
 
Cu toate că SUA, a reuşit să depăşească impasul în care se afla cu o săptămână în urmă, ratingul ei, totuşi a fost scăzut, iar asta, întâplându-se pentru prima dată în istoria ţării.
 
Criza datoriei externe afectează pe rând şi ţările europene. După Grecia, Irlanda şi Portugalia, alte două state sunt acum ameninţate de faliment - Italia şi Spania.
 
Ţara cu cea mai mare datorie externă este Statele Unite ale Americii. Capitala acesteia, Washintonul îi datorează creditorilor străini peste 15.000 de miliarde de dolari.
 
Pe locul doi în clasament, se află Japonia, cu o datorie de 4.430 de miliarde. Iar pe următoarele trepte, se poziţionează Rusia şi Franţa - care au acumulat debite de 2.300 şi, respectiv, 2.200 de miliarde de dolari.
 
Factorul cel mai important în evaluarea unei datorii, nu sunt sumele propriu-zise, ci ponderea în produsul intern brut.
 
Dacă e să le aranjăm după acest criteriu, atunci, pe primul loc se situează Japonia, cu o datorie de 234% din PIB. Pe treapta cu numărul doi, se află Federaţia Sfântul Christofer şi Nevis, o naţiune cu doar 52.000 de locuitori, care ocupă două insuliţe din zona Caraibelor. Datoria externă a acesteia, în comparaţie cu statele mari, este un fleac, dar reprezintă dublul PIB-ului.

Locul trei în top este ocupat de Grecia , cu o datorie ce s-a majorat până la 139 de procente din PIB.
 
În acest top, situaţia Statele Unite, nu pare atât de critică, deoarece se poziţionează abia pe locul 12, cu o datorie care se ridică până la 99,3% din Produsul intern brut.
0