Voronin salută formarea alianțelor AIE-PCRM în raioane: Bravo!
17 iul 2011
Liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, salută formarea coalițiilor AIE - PCRM în consiliile raionale. Mai mult, acesta susține că personal a dat indicații consilierilor comuniști din teritoriu să formeze coaliții în dependență de voturile alegătorilor. Potrivit lui, acest fenomen este unul binevenit, pentru a nu monopoliza conducerea în raioane. Voronin susține că reprezentanții partidelor din AIE din teritoriu sunt mult mai adecvați decât exponenții conducerii formațiunilor de guvernământ.
„AIE nici până acum nu înțelege cum așa, comuniștii votează pentru un președinte de raion liberal-democrat, sau, cum s-a întâmplat la Ialoveni, liberalii votează pentru un vicepreședinte comunist. Bravo! Liderii Alianței au vrut să multiplice AIE la nivel de teritoiriu, dar noi credem că în raioane conducerea trebuie formată așa cum a votat alegătorul.
Dacă PCRM și PLDM au majoritatea în consiliu - formați coaliția, restul vor fi în opoziție. Dacă PCRM și PD au majoritatea - atunci cu democrații”, a declarat Voronin ieri, în cadrul emisiunii „Tretii Microfon”.
Președintele comunist spune că alianțele între PCRM și componentele AIE sunt binevenite, mai ales că reprezenntanții partidelor de guvernământ sunt mult mai adecvați decît liderii de la Chișinău.
„E bine că se formează așa, de ce să monopolizăm puterea? Haideți să o formăm împreună cu ei. Să știți că conducerea PLDM din raioane nu este ca și cea de la Chișinău, sunt oameni absolut adecvați. În PD, de exmplu, 80 la sută din democrați sunt foști membri ai PCRM care conjunctural au ajuns acolo. Sunt oameni normali, de ce nu? Mi-a plăcut situația de la Aneni, mi-a plăcut la Briceni, unde membrii noștri au fost cumpărați de democrați și prinicipial noi nu am vrut ca PD să ajungă la putere”, explică președintele comunist.
Acesta s-a amuzat de situația creată la Ialoveni, unde președintele de raion liberal a fost ales cu votul comuniștilor. „În timp ce Ghimpu declară că partidul său nu va vota pentru comuniști niciodată, la Ialoveni, președintele de raion liberal propune candidatura comuniștilor la funcția de vicepreședinte. În genere, separarea asta plitică, că toți sunt dușmani, este cea mai mare prostie. Nu se poate așa. Noi suntem cetățenii moldoveni, noi toți ne iubim țara și nu avem ce împărți la nivel de raion sau sat”, a conchis Voronin.
UNIMEDIA precizează că în mai multe raioane, președinții și vicepreședinții au fost aleși, prin vot comun al componentelor Alianței și PCRM. Aceștia au decis să nu mai aștepte decizia de la Chișinău și asta pentru că cei trei lideri ai AIE nu se grăbesc să semneze un Acord de formare a alianțelor în teritoriu.
Sursa: UNIMEDIA