466

Ghimpu: să lăsăm declarațiile și să ne apucăm de lucru

Reacția liderului PL Mihai Ghimpu la declarațiile de ieri ale premierului Vlad Filat nu s-au lăsat mult așteptate. Acesta a venit prin intermediul unei conferințe de presă cu un apel către deputații AIE prin care i-a îndemnat să înceteze cu declarațiile politice și să se apuce de treabă. „A umbla cu coasa pe umăr, nu înseamnă că ai cosit iarbă. Trebuie să ne apucam de lucru, nu să umblăm cu declaraţii” a reiterat acesta.

Potrivit lui Mihai Ghimpu declarațiile lui Vlad Filat nu sunt „nimic nou sub soarear” potrivit acestuia Vlad Filat nu dorește să voteze pentru președinte. Dar toate acestea, a spus Ghimpu, așteapt să le discutăm în cadrul AIE. „Aştept ca toate acele probleme pe care le consideră preşedintele PLDM că nu merg să le aud în cadrul Consiliului AIE” a reiterat acesta.

Președintele Mihai Ghimpu sa referit în această conferință și la declarațiile prind proiectele de lege înaintate de PLDM, care conform declarațiilor celor din urmă, se tergivesează că „Să-mi arătaţi ce a refuzat să voteze PL, care proiect de lege. Din contra pot să spun, am avut proiecte care nu au fost susuţinute, şi noi am tăcut şi nu am făcut scandal.”

Portalul de știri POINT.md reamintește că declarațiile lui Mihai Ghimpu au fost făcute ca reacția la apelul premierului Vlad Filat către popor făcut de acesta aseară, 12 iulie, după o rundă de 10 zile de consultări cu societatea civilă.
 
Пресс-служба POINT.MD
0