Anexarea Basarabiei continuă: ce ne pregătesc ruşii în 2012 ?

Nu ştiu dacă anumite „organe competente” monitorizează ce scriu şi alţii, din afară, despre R. Moldova sau sunt preocupate în continuare doar de „duşmanii interni”, rămaşi, tradiţional, aceiaşi care au fost în timpul ţarismului şi al URSS - „românii”, „proromânii”, „unioniştii”, numiţi mai recent, după 1990 „românounionişti” şi „antistatalişti”. Nu ştiu, de asemenea, dacă în programul de activitate a guvernului există vreun punct care se referă la securizarea spaţiului informaţional al R. Moldova. Explic pe scurt despre ce e vorba.
 
După crearea Grupului de iniţiativă, apoi a Mişcării Civice „Anul 1812” care îşi fixează nişte obiective ce nu afectează nici cât e negru sub unghiile lui Filat şi ale lui Lupu, ci, dimpotrivă, contribuie la cunoaşterea istoriei acestui tânăr stat cu numele R. Moldova, nimeni din eşaloanele de vârf ale puterii nu s-a interesat, ca printre altele: Bă băieţi, ce vreţi să faceţi? Întrebarea era (şi mai este) actuală şi firească, fiindcă comemorarea a 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul ţarist vizează, direct, trecutul şi prezentul a trei ţări – România, Rusia, Ucraina. Unii mai adaugă aici încă o „ţară” - Pridnestrovia. Şi dacă pe ai noştri treaba asta nu-i interesează, cu totul altfel au reacţionat ruşii. La cele două materiale ticăloase apărute în presa de la Chişinău, recent s-a mai adăugat unul, semnat de liderul marcant al Interfrontului din anii ’90, Andrei Safonov (vezi rosbalt.livejournal.com). Apropo, dacă nu greşesc, l-am văzut la o tv democratică de la Chişinău, pe post de… analist politic. Nu ştiu dacă e cetăţean al R. Moldova sau numai al Pridnestroviei.
 
Materialul e plin de cele mai obscurantiste teze ale ideologiei şi propagandei ţariste şi comuniste – cititorul curios poate face cunoştinţă cu ele. În spaţiul ce-mi rămâne, doresc să atrag atenţia nu numai cititorilor simpli, dar şi mai-marilor acestor zile tulburi asupra unor chestiuni ce vizează direct securitatea învăţământului şi educaţiei din R. Moldova.
 
 
Articolul lui Safonov se intitulează „Битва за Бессарабию: 200 лет спустя” („Bătălia pentru Basarabia, după 200 de ani”). Chiar din primele rânduri, autorul avertizează cititorul rus că iniţiativa comemorării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei urmăreşte scopul de a „recroi frontierele de sud-vest ale Ucrainei şi Moldovei”. Este bine, adaugă el, să înţelegem din start acest lucru şi să începem a acţiona fără a aştepta când ostaşilor români li se va ordona să treacă Prutul”… Indiscutabil, conchide autorul, „ne aşteaptă evenimente serioase şi deoarece anul 1812 nu este o problemă „curat moldovenească”, ci atinge interesele Rusiei, Ucrainei şi Pridnestroviei – e vorba despre o posibilă recroire a hărţii politice de sud-vest a fostei URSS”. Cel mai mare pericol al comemorării anului 1812 Safonov îl vede în faptul că tânăra generaţie va fi obligată în şcoli să studieze o „istorie falsificată”, nu cea adevărată - cea rusească. Nu ştiu, repet, cetăţean al cărui stat este Safonov şi, iniţial, nu înţelegeam despre tânăra generaţie a cărei ţări se îngrijeşte. Imediat însă am înţeles - e vorba de tânăra generaţie a R. Moldova.
 
Iată ce propune acesta, drept contramăsură la iniţiativa Mişcării Civice „Anul 1812”: „trebuie să răspundem, fără ezitare, la lovitură cu lovitură”! Îmi amintesc bine că Safonov le cerea acelaşi lucru interfrontiştilor adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale în 1990! După ce îl laudă pe Smirnov că nu a permis să otrăvească minţile tinerilor pridnestovţî cu otrava naţionalismului şi unionismului românesc, Safonov cere ca la fiecare cartuş unionist să fie fabricate „по нескольку убойных торпед”. Dar, deoarece asta e puţin, el cere Rusiei şi Ucrainei să editeze pentru şcolile din R. Moldova, „literatură în tiraje de milioane” în care să fie „demascate tezele propagandei româneşti”. El mai cere să fie finanţaţi savanţii, politologii, publiciştii care, în mod accesibil, ar „demasca ideile românismului, bătându-şi joc de ele”. E necesar, de asemenea, continuă Safonov, „să se editeze lucrări de istorie pentru tineretul Moldovei (!) în care, într-un stil simplu, s-ar demonstra beneficiile aflării fostei RSSM la început în componenţa Imperiului Rus, apoi în componenţa URSS, în contrast cu tragedia aflării sub robia românească”. Astfel, conchide el, la un manual de „Istoria Românilor”, elevului moldovean trebuie să i se dea „două, trei, patru cărţi de cele de mai sus”. E nevoie, pune el punctul pe „i”, „să fie organizată o expansiune istorico-politică masivă”.
 
Cu certitudine, o asemenea expansiune masivă va fi declanşată de către ruşi. Ce-i vom contrapune noi, R. Moldova, stat suveran şi independent? Cum răspundem noi la această iniţiativă de implicare a unor ţări străine în sistemul nostru de învăţământ şi educaţional? Ce crede Guvernul vizavi de asta? Dar Ministerul Educaţiei? Sau poate Guvernul împărtăşeşte punctul de vedere al lui Safonov? Acesta recomandă „minţilor treze de la Moscova, Tiraspol, Chişinău şi Kiev să se gândească cum să marcheze prin acţiuni puternice, apreciind pozitiv eliberarea Basarabiei de sub jugul turcesc în 1812”…
 
La care „minţi treze” de la Chişinău se referă Safonov?