913

Presa italiană: O familie din Republica Moldova implicată într-un accident rutier

 
O familie din Republica Moldova a fost implicată într-un grav accident de circulație. Soții împreună cu cei trei copii ai săi se îndreptau spre malul mării. În drum, bărbatul, care conducea mașina, a pierdut controlul volanului și a intrat în plin în standul cu preţuri al unei benzinării, ulterior autoturismul s-a rostogolit de câteva ori, scrie presa italiană. 

În urma toți cei patru pasageri au avut de suferit. Doi copii în vârstă de 6 şi 4 ani au fost transportați în stare gravă în spitalul Salesi din orașul Ancona, iar fratele lor de 10 ani şi mama au fost internați în spitalul regional din Torrete. Tatăl în vârstă de 37 de ani a rămas nevătămat.

În prezent, poliția investighează cazul.

Sursa: UNIMEDIA cu referire ilrestodelcarlino.it

0