Russia Today: "România vrea să recâștige Republica Moldova în viitorul apropiat"
Foto: UNIMEDIA
"Activiştii din România militează pentru unirea cu țara vecină, Republica Moldova, până anul viitor. Ei spun că luptă pentru restabilirea dreptăţii, deoarece cele două ţări erau unite istoric. Efortul lor, însă, nu este împărtăşit de toată populația din Republica Moldova", scrie Aleksey Yaroshevsky, autorul reportajului “Unire sau anexare: România vrea să recapete Republica Moldova” de la postul Russia Today (versiune engleză).
"Prin unire înțeleg ca poporul român de pe ambele părţi ale frontierei să trăiască într-un singur stat. După pactul Ribbentrop-Molotov am fost pe nedrept separați şi dorim să reparăm acest adevăr istoric", spune coordonatorul Acţiunii 2012, George Simion.
Potrivit autorului articolului, poziția oficială a Bucureștiului spune că reunificarea celor două state va avea loc doar atunci când Republica Moldova va deveni membru al UE. "Însă, unii politicieni din Republica Moldova şi-au exprimat îngrijorarea față de declarațiile preşedintelui român Băsescu care se pare nu va aștepta această eventualitate și va extinde hotarele ţării absorbind țara vecină. Acum câteva luni, preşedintele român a declarat deschis că în următorii 25 ani Moldova se va reuni cu România după ce va adera la Uniunea Europeană. România, prin acţiunile sale, discreditează întregul concept de integrare europeană, deoarece pentru majoritatea populației din Republica Moldova, integrarea europeană nu înseamnă unire cu România", scrie Russia Today, care-l citează pe Iurie Muntean, secretarul general al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
"Este greu de imaginat o reunificare în viitorul apropiat. Până la 40 la sută din români ar dori unirea cu Basarabia, însă aproape două treimi din populaţia Republicii Moldova doreşte să trăiască într-un stat independent", conchide autorul articolului.