502

Curtea Constituţională va decide astăzi, soarta lui Serafim Urechean

 Curtea Constituţională se va pronunţa, astăzi, asupra legalităţii numirii lui Serafim Urechean în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi.

Încă la începutul lunii mai, comuniştii au depus la Curte o sesizare, prin care au contestat numirea fostului preşedinte al Alianţei Moldova Noastră în această funcţie.

Amintim că, Serafim Urechean a fost numit preşedinte al Curţii de Conturi pe 21 aprilie 2011, la propunerea Partidului Liberal-Democrat, cu votul unanim al deputaţilor Alianţei pentru Integrare Europeană.

Atunci comuniştii au boicotat şedinţa Parlamentului, nemulţumiţi de faptul că Serafim Urechean este aproape de vârsta de pensionare, iar în ultimii doi ani a deţinut o funcţie publică, fapt interzis de Legea privind Curtea de Conturi. 
 
publika
0