ÎNCĂ UN AS ÎN MÂNECĂ: Ghimpu OPTEAZĂ pentru extinderea interimatului preşedintelui PE O PERIOADĂ DE 4 ANI!
Dacă alegem preşedintele până în toamnă şi există stabilitate politică, avem 3 ani pentru implementarea agendei de reforme asumate. Declaraţia a fost făcută de liderul liberal, Mihai Ghimpu la întrevederea cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
„Şansa Republicii Moldova este una europeană, iar acest lucru presupune şi o agendă europeană de reforme ce urmează a fi implementate, inclusiv şi reforma mentalităţii cetăţenilor noştri”, a specificat Ghimpu.
Mihai Ghimpu a precizat că problema-cheie în Republica Moldova este alegerea preşedintelui. PL este împotriva alegerilor anticipate şi optează pentru stabilitate politică şi continuarea implementării reformelor în societate.
Mihai Ghimpu a menţionat că, în aceste condiţii, PL ar fi de acord mai degrabă cu extinderea perioadei interimatului preşedintelui pentru o perioadă de 4 ani, decât cu organizarea alegerilor anticipate, care ar însemna dezamăgirea alegătorilor şi o şansă pentru comunişti de a reveni la putere. “Dacă totuşi vreo componentă a AIE va insista pentru desfăşurarea alegerilor anticipate, atunci Fracţiunea PL nu va vota niciun proiect de hotărâre sau de lege care ar declanşa alegerile anticipate. Este o decizie a PL care demonstrează că noi suntem pentru reforme în societate, deoarece fără reforme nu există progres şi modernizare”, a spus Preşedintele PL.
24h