822

Băsescu - ţinta ruşilor

„Pravda“ confirmă: Au vrut să-l dea jos

Delirul rusesc din ultima perioadă, la adresa şefului statului român şi a României în general pare fără sfârşit. După declaraţiile tâmpite ale MAE al Rusiei la adresa preşedintelui Traian Băsescu, un alt organ rusesc cu gura bogată, „Pravda“, oficiosul Kremlinului - i-ar corespunde „Adevărul“ de la noi - în traducere liberă, pe lângă o altă serie de parascovenii, dezinformări şi scenarii fistichii, reuşeşte să ne dea şi o informaţie „curată“. Pe principiul „gura păcătosului, «pravda» grăieşte!“, comentând recentele declaraţii ale lui Băsescu, „Pravda“ arată că Rusia nu va putea să îl dea la o parte cu uşurinţă, deoarece aceasta se bucură de o protecţie politică puternică. De unde se înţelege că planuri pentru debarcarea şefului statului încă există, dar mai ales că au existat în trecut.
 
 
În telegramele WikiLeaks transmise către centrala de la Washington, Ambasada SUA la Bucureşti relata că în spatele suspendării preşedintelui Băsescu din 2007 se află nimeni altul decât Mircea Geoană, şef pe atunci al PSD, care semnaliza din gură, ca şi Cosmin Guşă, că ar fi cică „omu’ americanilor“, invocând mandatul său de ambasador al României la Washington de la începuturile carierei sale politice, dar s-a dovedit că de fapt dragostea sa era... Rusia, nu Mihaela, neglijată şi lăsată pe mâna lui Dragnea, căruia îi freca tandru degetul cel gros, probabil în calitate de preşedintă a Crucii Roşii, chiar în văzul televiziunilor, la una dintre confruntările televiziuale din campania electorală.
 
 
Dacă Geoană s-a mulţumit cu un gură la gură cu Mama Rusia, Mihaela s-a resemnat cu reanimarea digitală, cu masaju’ la degetuţ a armăsarului de Teleorman, apucånd tandru şi încolăcind afectuos cu toate celelalte degetuţe ale ei måna lui Liviu Dragnea aflată în zona pelviană a lui Mimi. Geoană şi-a consumat elanul emoţional încercând, aşa cum primise probabil instrucţiuni în vizitele sale secrete la Moscova, să-l dea jos pe Traiana Băsescu, care le stă ruşilor ca sarea în ochi, în timp ce Geoană era pentru ei ca sarea în bucate. 

„Pe 13 februarie, liderul opoziţiei, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD) Mircea Geoană, i-a invitat pe ambasadorii NATO şi ai statelor membre UE la sediul PSD pentru a le prezenta lista oficială de acuzaţii împotriva preşedintelui Traian Băsescu, care vor constitui baza pentru propunerea de suspendare. Documentul cu 14 pagini (faţă-verso) intitulat „Propunerea de suspendare a tuturor funcţiilor preşedintelui Romåniei, Traian Băsescu“ este adresat preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu şi preşedintelui camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. Geoană a spus că nu se aşteaptă ca toate punctele din plângere să fie susţinute când petiţia a fost trimisă Curţii Constituţionale după dezbaterea parlamentară. Acuzaţiile variază de la încălcări ale Constituţiei ca rezultat al „regimul autoritar“ al lui Băsescu; la acţiuni care se pare că au încălcat separarea puterilor prevăzute de Constituţie; la uzurparea autorităţii Parlamentului pentru a crea agenţii guvernamentale; la exploatarea serviciilor de informaţii şi alte oficii guvernamentale în scopuri politice, printre alte acuzaţii mai mici sau mai mari“, se arată în telegramele Ambasadei SUA despre ce intenţiona Geoană să facă.

În pofida „binecuvântării“ Moscovei, Geoană şi pesediştii săi au eşuat în tentativa de lovitură de stat mascată, iar planurile Moscovei de a scăpa de Băsescu s-au poticnit, deocamdată. „Pravda“ scrie că „România a lansat o provocare deschisă Rusiei“ şi că preşedintele Traian Băsescu nu este „un lup singuratic“, adică uşor de omorât în desiş, la pândă, iar Rusia nu va putea să nu-l ia în considerare. Recentele sale declaraţii despre Mareşalul Antonescu au creat o adevărată psihoză antiromânească în curtea „vecinului de la Răsărit“, care încearcă să mobilizeze şi resurse mediatice din Rusia, după cele din România, subordonate, pentru a manipula opinia publică, ceea ce arată că scenariul are alonjă mai lungă.

Manipulări jurnalistico-istorice

Articolul din „Pravda“ este scris de jurnalistul Vadim Trukachev, ziarist specializat pe spaţiul Europei Centrale şi de Est care a semnat mai multe materiale descalificante despre vecinii occidentali ai Rusiei. Ultimul a vizat Polonia, stat ce a preluat la începutul acestei luni preşedinţia rotativă a UE şi a fixat ca priorităţi semnarea de către UE a acordurilor de asociere cu Kiev şi Chişinău. Sub titlul „Polonia porneşte cruciada împotriva Rusiei“, jurnalistul a făcut o serie de expuneri care ilustrează aceeaşi gândire sovietică vizavi de sfera Rusiei, de influenţa care încă mai bântuie Europa şi care nu trebuie atinsă deşi locuitorii acestor state şi-au exprimat politic dorinţa de apropiere de UE. În cazul României, după ce recunoaşte că intrarea ţării noastre în război a fost justificată din prisma teritoriilor pierdute sub ameninţarea ultimatumurilor girate de pactul Ribbentrop-Molotov, „Pravda“ a scris că raptul teritorial a fost oarecum justificat deoarece aliatul lor - respectiv Germania - nu a făcut nimic pentru a împiedica această lupta. Ceea ce pierde din vedere autorul este că tocmai această deposedare samavolnică a aruncat România în braţele Germaniei naziste atât de criticată de Moscova. „Autorităţile sovietice au exercitat presiuni asupra românilor, iar aliatul lor, Germania, nu a intervenit“, scrie sursa citată. „Pravda“ mai susţine că Basarabia a fost capturată de români în 1918, când avea loc un război civil pe fondul destrămării Imperiului Rus, ca şi cum acest teritoriu luat în 1812 prin Pacea de la Bucureşti dintre Imperiul Otoman şi cel Rus ar fi fost dintotdeauna pământ rusesc. În Bucovina, majoritatea populaţiei a fost întotdeauna ucraineană, mai scrie jurnalistul „Pravdei“ care „uită“ desigur că în 1848 populaţia Bucovinei a numărat 377.571 locuitori, din care 209.293 români şi 108.907 ucraineni, iar ce a urmat a fost doar o politică de desnaţionalizare forţată şi trimiterea în lagărele de exterminare din Siberia a populaţiei de origine română.

Băsescu şi circoteca invocării „antisemitismului“

Rusia ne acuză pe noi că am fi antisemiţi, încercând să mobilizeze influentul vector evreiesc împotriva lui Traian Băsescu. Operaţiunea este cu atât mai ridicolă şi penibilă, în condiţiile în care Rusia este una dintre cele mai antisemite ţări din lume, tradiţional, şi totodată locul unde şi-au găsit sfârşitul peste 3 milioane de evrei, înainte ca nemţii să treacă la o operaţiune similară, crimele ruseşti fiind trecute sub tăcere de către „experţii Shoah-ului“, de regulă cu limba rusă la bază şi care tac mâlc poate şi pentru că a doua limbă vorbită în Israel este rusa.
 
Cotidianul „Pravda“ încearcă să îl plaseze pe Băsescu în sfera antisemitismului, deşi ordinul Mareşalului Antonescu de trecere a Prutului pentru recuperarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord nu are nici în clin, nici în mânecă, cu acest subiect.
 
Mai mult, nimeni nu a comentat până acum un ordin al Mareşalului Antonescu ce pedepsea cu împuşcarea pe jefuitorii caselor evreieşti, scos la iveală de istoricii basarabeni. Printre aceştia, Alexandru Moraru comentează: „Statul sovietic bolşevic, creat de evrei şi pentru evrei, s-a dovedit a fi un instrument de teroare, inclusiv impotriva lor. Aşa a fost şi cu apariţia «antisemitismului», de fapt nu apariţia, ci continuarea politicii tradiţionale ţariste în Uniunea Sovietică“.
 
În comparaţie cu atitudinea sovieticilor faţă de evrei istoricul basarabean scoate la iveală un extras din dosarele administrative româneşti (secţia militară) a Guvernământului Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei - document însoţit de rezoluţiile Mareşalului Ion Antonescu referitoare la probleme administrative şi militare din perioada anilor 1942-1944.
 
Documentul sună astfel: „Chestiunea: Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R (Căile Ferate Române) i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odesa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israelit din Odesa şi vândute. Autorităţile Municipiului Odesa, a dispus ca expedierea acestor monumente să fie oprită şi să fie depozitate în magaziile C.F.R..
 
Rezoluţia Mareşalului Ion Antonescu menţiona: „Este o profanare. Un act odios şi necugetat care poate avea consecinţe pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria s? facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare. Să fie totul retrimis la Odesa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face. Execuţie Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare de avere“.
 
Din documentul în speţă reiese explicit că ordinul Conducătorului Statului, Ion Antonescu, preciza că cei ce au furat sau vândut pietre componente ale monumentelor din cimitirul evreiesc din Odesa să suporte toate pagubele, iar vinovaţii să fie pedepsiţi. Cu împuşcarea.

„Pravda“ ruşilor susţine că „Preşedintele român a cerut ca Antonescu să nu fie acuzat de deportarea evreilor şi romilor, precizând că liderul de la Bucureşti a reuşit chiar să găsească o «urmă rusă» acolo“.

Miza reală: Basarabia

Publicaţia mai notează şi faptul că „speculaţiile pe subiecte istorice sunt demult parte integrantă a politicii externe a României“. „Diplomaţii ruşi nu reacţionează întotdeauna la declaraţiile oficialului de la Bucureşti sau reacţionează deseori cu întârziere. Oricum, în acest caz România a lansat o provocare deschisă Rusiei. Aceasta este o combinaţie între o lovitură adusă memoriei istorice şi politicii contemporane, dar şi o laudă publică a aliatului nazist. A lăsa această declaraţie fără consecinţe cu greu poate fi considerată o opţiune. Reacţia tardivă a Ministerului rus de Externe este puţin probabil să fie una suficientă pentru că Băsescu nu este singurul care face astfel de declaraţii“, conchide publicaţia citată.
 
Totodată, „Pravda“ mai comentează faptul că preşedintele ar fi spus în anul 2007 că s-au distribuit deja 500.000 de paşapoarte româneşti pentru cetăţenii moldoveni şi mai notează că „liderul român, lăsând la o parte toate regulile diplomatice, a intervenit cu tupeu în problemele interne ale Moldovei“, când, în aprilie 2009, s-a poziţionat deschis de partea opoziţiei de la Chişinău de la acel moment, care pierduse alegerile în faţa comuniştilor. „Logica lui (n.r. a preşedintelui Traian Băsescu) este clară: opoziţia (din R.Moldova, n.r.) de atunci, în prezent alianţa aflată la guvernare, militează deschis pentru unificarea cu România şi consideră că limba moldovenească ar trebui să se numească limba română. În mare parte datorită lui Băsescu au avut loc atunci (n.r. după primul scrutin din R.Moldova, din luna aprilie 2009) noi alegeri iar puterea de la Chişinău a fost preluată de oameni care, într-un mod sau altul, s-au focusat pe Bucureşti“, mai comentează sursa citată. Publicaţia mai scrie şi despre procesul de paşaportizare în masă a cetăţenilor Republicii Moldova, proces care vine în realitate să repună la dispoziţia celor de peste Prut care se consideră români un drept furat în urma raptului de la 1940.

Asmuţirea Kievului

În toată această expunere de idei reale, scenarii fantastice şi manipulări staliniste, cotidianul opinează că Ucraina ar trebui la rândul său să fie atentă la mişcarile României care i-ar fi furat hidrocarburile din jurul Insulei Şerpilor şi paşaportizează etnicii români din Ucraina. „Doritor de răzbunare din perspectiva istoriei, Băsescu se amestecă activ în afacerile Ucrainei, consideră publicaţia. „În timp ce Viktor Iuşcenko se lupta cu ruşii, România a câştigat la Curtea Internaţională platoul continental al Mării Negre din jurul Insulei Şerpilor, care ar putea avea zăcăminte bogate de hidrocarburi. În Cernăuţi şi Odesa continuă distribuirea în masă a paşapoartelor româneşti. Potrivit unor informaţii, circa 100.000 de paşapoarte au fost distribuite“, concluzionează „Pravda“. Subiectul dezinformărilor şi manipulărilor rusesşti este departe de a fi epuizat şi este clar că vor urma şi alte reacţii ale agregatului pus în mişcare, iar dacă ne uităm la ce mizerii se execută la Antene şi Realitatea, aproape că ţi se pare „Pravda“ o publicaţie onestă...
 
 
Articol de George Roncea, Mădălin Necşuţu 

0