546

PCRM şi PLDM au constituit o alianţă în consiliul local din satul Sauca, raionul Ocniţa

PCRM şi PLDM au constituit o alianţă în consiliul local din satul Sauca, raionul Ocniţa. Agenţia de presă Info-Prim-Neo scrie că cele două partide au format o fracţiune comună.

Secretarul Consiliului sătesc din Sauca, Sabina Popovici, a declarat pentru Info-Prim-Neo că fracţiunea PCRM-PLDM a fost oficializată ieri printr-un proces verbal semnat de 7 consilieri - şase ai PCRM şi unul al PLDM.

Primarul satului, Iraida Jitari, care este şi consilier local din partea PCRM, a declarat că formarea fracţiunii s-a produs la iniţiativa reciprocă a consilierilor celor două partide. Consiliul local al satului Sauca, raionul Ocniţa este format din 11 consilieri: 6 din partea PCRM, 3 ai PDM, 1 al PL şi 1 al PLDM.

Anterior, liderii partidelor care formează Alianţa pentru Integrare Europeană au declarat că vor semna un Acord de constituire a unor alianţe la nivel local, refuzând crearea unor coaliţii cu PCRM.
 
Publika
0