1113

28 iunie – neglijată la nivel înalt in Republica Moldova




 

28 Jun 2011.
„Păcat că nu există voinţă la nivel de stat, să ştie lumea că noi, puterea, nu ne temem de adevăr, oricare ar fi reacţia Federaţiei Ruse”


În timp ce istoricii şi membrii mai multor organizaţii organizează astăzi, 28 iunie, de Ziua ocupaţiei sovietice, unele activităţi la Chişinău, primele persoane din stat nu vor participa la ele. „Se va desfăşura un marş de pe strada Calea Ieşilor, până la Gară şi înapoi, la Piatra instalată în memoria victimelor regimului sovietic, unde participanţii vor depune flori şi vor organiza un tedeum”, ne spune Constantin Lazăr, unul dintre organizatorii acestor acţiuni. Acesta anunţă că, în noaptea de 28 spre 29 iunie, la Mănăstirea „Sf. Ap. Andrei” de la Durleşti va avea loc un serviciu divin inedit, care va dura toată noaptea.


„Ziua de 28 iunie este o "Zi de doliu" pentru Republica Moldova, de aceea se cuvine ca în această zi drapelele să fie coborâte în bernă şi să se evite organizarea activităţilor cultural-distractive”, este opinia membrilor Comitetului organizatoric al acţiunilor de comemorare a victimelor ocupaţiei din 28 iunie 1940.


Acţiuni de comemorare


Astfel, azi vor fi organizate mai multe acţiuni dedicate celor care au avut de suferit de pe urma ocupaţiei sovietice. „Va fi desfăşurat un marş, care va începe de pe strada Calea Ieşilor, până la Gară şi înapoi, în centrul capitalei, unde va fi o depunere de flori şi un Te Deum”, ne-a comunicat Gheorghe Ghiţă, preşedintele Uniunii românilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.


În noaptea de 28 spre 29 iunie, la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” de la Durleşti va avea loc un serviciu divin care va dura toată noaptea. De fapt, am invitat prietenii, cunoscuţii şi toţi doritorii la o priveghere, la noaptea Rugului Aprins, o mişcare interbelică, pe care vrem să o reînviem pe aceste tărâmuri. De asemenea, vor fi prezenţi şi stareţii unor mănăstiri din Moldova”, susţine Constantin Lazăr, de la „Asociaţia cetăţenilor români”.


Acesta a mai menţionat că serviciul divin va fi organizat noaptea, pentru că anume atunci au fost ridicaţi şi deportaţi oamenii de pe aceste ţinuturi. „Facem această activitate nu ca să ne răzbunăm sau să formăm baricade, ci să aducem lumină asupra acestei părţi a istoriei”, comunică Lazăr.


Preşedintele „Asociaţiei cetăţenilor români” menţionează că a făcut public acest anunţ, nu nominal. „Am înţeles că a ajuns la urechile primelor persoane din stat, deja urmează să decidă dacă participă sau nu”, conchide acesta.


„Nu este voinţă la nivel înalt”


Solicitat de JURNAL, Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, ne-a comunicat că formaţiunea pe care o conduce va organiza o depunere de flori. „Dacă la nivel vertical nu există o înţelegere a acestei date, noi vom pomeni această zi”, opinează Ghimpu.


Referindu-se la faimosul DECRET (cuvântul-cheie) din 2010, prin care a declarat ziua de 28 iunie Zi a ocupaţiei sovietice şi a cerut Federaţiei Ruse retragerea armatei a 14 din Transnistria, Mihai Ghimpu a spus că acesta nu este singurul document care confirmă ocupaţia. „Istoria spune că Basarabia a fost ocupată de forţele armate sovietice”, a declarat franc liderul PL. Domnia sa a menţionat că Republica Moldova ar trebui să comemoreze 28 iunie aşa cum o fac toate popoarele. „Păcat că nu este voinţă la nivel de stat, să ştie lumea că noi, puterea, nu ne temem de adevăr, oricare ar fi reacţia Federaţiei Ruse”, comunică Mihai Ghimpu.


Recuperăm încet, ca moldovenii


De menţionat că, anul trecut, Curtea Constituţională a anulat acest Decret, iar Academia de Ştiinţe a Moldovei a apreciat 28 iunie ca Zi a ocupaţiei sovietice. „Documentele de arhivă şi cercetările istorice ale experţilor internaţionali demonstrează că anexarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei a fost concepută şi realizată de comandamentul sovietic stalinist ca o operaţiune militară de ocupaţie a acestor teritorii”, a declarat Andrei Eşanu, preşedintele Comisiei de experţi în istorie.


Istoricul Ion Varta este de părere că dacă nu în acest an, atunci în anii următori, adevărul istoric va fi spus şi tare. „Odată şi odată vom fi în rând cu naţiunile emancipate. Din păcate, noi recuperăm încet şi anevoios, ca moldovenii, dar situaţia aceasta este univocă: am fost ocupaţi”, a opinat Varta.


Filat nu va fi, Lupu va pleca în teritoriu


În ce priveşte primele persoane din stat, acestea nu vor comemora ziua de 28 iunie. „La acţiunile care vor avea loc azi, premierul Vlad Filat nu va fi prezent”, ne-a comunicat Igor Volniţchi, purtătorul de cuvânt al lui Filat.


Nu este inclusă acestă zi nici pe agenda preşedintelui interimar, preşedintele Parlamentului. „Marian Lupu are în agenda de lucru pentru ziua de marţi vizite în teritoriu”, a declarat pentru JURNAL Iulian Berco, purtătorul de cuvânt al lui Lupu. De menţionat că preşedintele interimar a participat pe 22 iunie curent la evenimentele organizate cu ocazia Zilei comemorării victimelor fascismului. ,,Ziua de 22 iunie 1941 este începutul unui calvar, ziua în care trebuie să ne amintim ce s-a întâmplat în război şi să ne gândim cum să facem să nu se mai întâmple”, a declarat Marian Lupu după ce a depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”.


Jurnal de Chișinău

 
http://www.jurnal.md/ro/news/28-iunie-neglijata-la-nivel-inalt-207293/
0