Voronin despre scandalul Filat-Plahotniuc: Razborki
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a comentat şi el schimbul de replici dure care s-a produs ieri, 24 iunie, între premierul Vlad Filat şi prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Voronin a calificat scandalul iscat între cei doi drept "razborki" . Declaraţia a fost făcută azi, 25 iunie, înainte de plenara PCRM.
În opinia lui Vladimir Voronin, ceea ce s-a produs ieri între liderul liberal-democrat şi unul din liderii democraţilor nu poate fi numit război, ci mai degrabă "razborki" (N.R. în traducere din rusă "reglări de conturi"). Iar actorii, potrivit sursei citate, sunt "o parte a lumii, pe care o avem în ţară şi nu este prea transparentă şi alta la fel de netransparentă".
"Poate mai departe vor conştientiza că sunt urmăriţi de toată ţara şi vor începe să vorbească despre interesul naţional", a mai adăugat liderul Partidului Comuniştilor.
Amintim că ieri, Vlad Filat a dezvăluit numele Păpuşarului, precizând că acesta nu este altcineva decât Vlad Plahotniuc. În replică, cel din urmă l-a numit pe premier Regele contrabandei, Ţara Ipteh şi Gangsterul tranziţiei moldoveneşti.
Publika