Uniunea Europeana a dat unda verde aderarii Croatiei, care va deveni al 28-lea stat membru in iulie 2013
de Alina Neagu HotNews.ro Vineri, 24 iunie 2011, 13:13 Actualitate | Internaţional
Uniunea Europeana a dat, vineri, unda verde aderarii Croatiei, aproband incheierea negocierilor de aderare cu Zagrebul, incepute in urma cu 6 ani, anunta AFP. Incheierea negocierilor de aderare echivaleaza cu autorizarea primirii unui stat in Uniunea Europeana. Semnarea tratatului de aderare ar urma sa aiba loc "pana la sfarsitul acestui an", potrivit textului documentului adoptat vineri la Bruxelles, iar Croatia ar urma sa devina membru UE la 1 iulie 2013.
Croatia va deveni, astfel, cel de-al 28-lea stat membru al Uniunii Europene si a doua tara din fosta Iugoslavie, dupa Slovenia (in 2004), care adera la forul comunitar.
Negocierile pre-aderare cu Zagrebul au durat mult timp din cauza reformelor cerute de Bruxelles in domeniul justitiei, al luptei impotriva coruptiei, dar si din cauza crimelor de razboi si a cooperarii cu Tribunalul Penal International in cazurile privind fosta Iugoslavie.
Comisia Europeana a aprobat, in urma cu doua saptamani, aderarea Croatiei la UE la 1 iulie 2013, insa propunerea trebuia avizata si de cele 27 de state membre ale Uniunii.