Rusia a pierdut încă o campanie împotriva României
În ultimele săptămâni de campanie electorală, îndeosebi în turul doi, ideologii PCRM acreditau tot mai insistent opinia că polarizarea electoratului este opera echipei lui Dorin Chirtoacă. În comentariile lor devenise un loc comun teza potrivit căreia Chirtoacă în mod deliberat a împins campania electorală în zona politicului şi a geopoliticului, pentru a se eschiva, chipurile, de la dezbaterea „problemelor stringente” ale capitalei. Din păcate, conştient sau inconştient, teza „polarizării electoratului” a fost preluată şi de unii analişti şi jurnalişti care nu fac parte din tabăra lui Dodon, fără însă a explica originile şi subtextul fenomenului dat.
Adevărul e că la originea fenomenului stau chiar comuniştii, care l-au folosit pe Dodon drept drapel şi portavoce într-o ordinară campanie rusească pe „frontul de Vest”, a cărei ţintă a fost România. Semnalul privind polarizarea electoratului pe principii etnice, culturale, lingvistice, religioase şi ideologice a fost dat de Dodon printr-un articol publicat pe blogul său pe 27 martie 2011.
Data de 27 martie nu a fost aleasă întâmplător. Analiza atentă a acestei „creaţii patriotice” ne convinge că ea nu e scrisă la Chişinău, ci numai tradusă - din limba rusă, evident. Astfel, textul intitulat „Unire, moldoveni!” (având subtitlul „Creaţie Patriotică”) e un document programatic, un adevărat manifest al urii faţă de români şi România. Din păcate, presa noastră cea naţională şi democratică i-a acordat puţină atenţie, ca să nu zic mai mult. Nu am crezut atunci, nu cred nici acum că respectivul text e scris de mânuţa lui Dodon. Este un text ce chifteşte de ură împotriva a tot ce e românesc şi menirea lui a fost clară: să dea tonul campaniei electorale, a bătăliei pentru Primăria Chişinăului, o citadelă pe care comuniştii nu au putut-o cuceri niciodată, dar care, în planurile strategice ruseşti, ocupa un loc mai mult decât important. Vorba e că preluarea Chişinăului de către comunişti era vitală pentru ridicarea moralului armatei demoralizate a bătrânului general Voronin.
Pentru comunişti (ruşi), Chişinăul era un foarte important cap de pod pentru cucerirea ulterioară a întregii Moldove. Nu întâmplător şi retorica electorală a comuniştilor era construită pe ideea de salvare şi eliberare a R. Moldova de sub ocupaţia „trădătorilor români”.
Niciodată încă, nicio într-o campanie politică, ideea antiromânească nu a fost formulată atât de deschis, clar şi impertinent. Înţeleg de ce România nu a reacţionat şi nu a ripostat, dar nu cred că o asemenea retorică antiromânească trebuie tolerată la infinit. Fără nicio plăcere, reluăm în această pagină textul semnat de Dodon, pentru a-i facilita cititorului posibilitatea de a se documenta în baza originalului. Dacă dezbaterile în campania electorală nu s-au bazat pe problemele stringente ale oraşului, iar polarizarea electoratului a atins cote critice, vina e anume a lui Dodon, care a dat tonul. Şi a fost răsplătit pe măsură, fiindcă votul dat lui Chirtoacă a fost un vot dat, înainte de toate, împotriva lui Dodon (a comuniştilor şi ruşilor).
Scorpionul s-a otrăvit pe sine însuşi. Votul pro-Chirtoacă a demonstrat că nu poţi câştiga alegerile în R. Moldova cu antiromânismul, chiar dacă la „votanţii etnici” se mai adaugă şi câteva procente de băştinaşi... statalişti; şi că „votul etnic” este de fapt un vot dat împotriva aspiraţiilor vitale ale R. Moldova, împotriva interesului ei naţional. Ruşii (Kremlinul) au pierdut această bătălie pe „frontul de Vest” şi e timpul să înveţe lecţia. Ca şi liderii noştri politici, de altfel, care e timpul să înţeleagă că identitatea etnică şi spiritual-culturală a celui de-al doilea stat românesc nu e un contract de livrare a gazelor ce trebuie aprobat de (la) Moscova.
Citiţi acest manifest provocator, cu vădit subtext xenofob, care a polarizat electoratul şi a scindat şi mai adânc societatea moldoveană.
Unire, moldoveni!
(Creaţie patriotică)
Astăzi, 27 martie, coloana a cincea a panromânismului de la Chişinău, reprezentată inclusiv de unele forţe politice de extrema dreaptă, sărbătoreşte aşa-numita „Unire” a Basarabiei cu România, din 1918. An de an, susţinuţi din gros - şi financiar, şi ideologic, şi logistic - de către patronii politici de la Bucureşti, promotorii lichidării statalităţii moldoveneşti flutură pe străzile Chişinăului steagurile unui stat străin, scandează slogane xenofobe, mărşăluiesc de rând cu grupările neonaziste române şi sfidează în mod obraznic identitatea moldovenească a populaţiei R. Moldova.
Scopul lor este evident - cultivarea la tânăra generaţie a ideii că identitatea moldovenească este o ficţiune, iar poporul moldovenesc nu are dreptul la existenţă, la fel cum nu poate exista şi un stat moldovenesc. Propaganda românismului inoculează aşadar în societatea noastră incertitudinea privind identitatea, ne subminează coeziunea şi ne divizează ca popor. Bucureştiul oficial nu ne etichetează altfel decât „al doilea stat românesc” şi nu se sfieşte să ne denumească în mod viclean „basarabeni”. Astfel, noi, moldovenii din R. Moldova, suntem somaţi de ideologia panromânismului să acceptăm că nu avem nici identitate moldovenească, nici stat moldovenesc, nici istorie moldovenească.
În orice altă ţară din lume, aşa gen de imixtiuni, anticonstituţionale şi antistatale, ar fi fost sever taxate, iar vinovaţii de subminarea statalităţii şi identităţii ar fi fost aspru pedepsiţi conform legii şi supuşi oprobriului public. Noi însă suntem mult prea toleranţi şi lăsători. Este nu doar umilitor, este revoltător faptul că permitem să fim mutilaţi identitar în aşa hal de către vecini. Şi este dramatic să regăsim în rândurile noastre, ale moldovenilor, iude cumpărate cu 30 de arginţi, „idioţi docţi utili”, racolaţi cu timpul, care s-au angajat să îndoctrineze poporul nostru cu ideea de „românism basarabean”. Oare să nu intuim noi care este motivaţia reală a ideologilor români? Oare să nu înţelegem care este frustrarea şi fobia strategilor din Bucureşti? Existenţa însăşi la graniţa cu România a unui stat moldovenesc şi a poporului moldovenesc Bucureştiul îl resimte ca pe un pericol pentru securitatea teritorială a României. De ce? Pentru că în România trăieşte o populaţie masivă de moldoveni, fraţi de-ai noştri, anesteziaţi identitar din păcate. Acei moldoveni pot oricând să-şi conştientizeze situaţia umilă, de popor fără stat şi fără identitate statală. Iar pe fundalul mişcării de revendicare etnică a maghiarilor din vestul României, care cer dreptul la autonomie, s-ar putea produce un efect de ecou la moldovenii din estul ţării. Strategii români înţeleg şi se tem de aceste realităţi.
Să ne amintim cu câtă operativitate şi duritate a anihilat securitatea română Asociaţia „Comunitatea moldovenilor din România”, de la Iaşi, care şi-a dorit renaşterea spiritului identitar moldovenesc. Să ne amintim cu câtă inapetenţă şi amestec de ironie autorităţile române acceptă să comunice în termeni de „moldovean”, „moldovenesc” cu autorităţile noastre. Ideologii bucureşteni ne românizează nu pentru că ne iubesc, ci pentru că se tem de noi, de identitatea noastră moldovenească. Ne doresc anexaţi nu pentru că le plăcem ca popor, ci pentru că le gâdilim pretenţiile teritoriale şi reflexele imperialiste, şi pentru că nu le convine să existe un stat moldovenesc, ca un exemplu de independenţă şi autonomie pentru moldovenii de peste Prut.
Să le spunem dar ce credem despre toate aceste ingerinţe ale lor în treburile noastre interne, să le răspundem pe măsură. Să dăm o replică campaniei anexioniste, lansate la Bucureşti - „Basarabia - pământ românesc”. Acesta e un slogan care trădează pretenţiile teritoriale ale ideologilor bucureşteni. Ei ne vor pământul.
Să le răspundem cu un slogan şi cu o campanie care pune accent pe identitatea noastră naţională, de moldoveni, care ne leagă de moldovenii din Moldova de peste Prut. Nu vom spune „România - pământ moldovenesc!”, ci vom spune „Unire, moldoveni!”. Să redeşteptăm identitatea moldovenilor din România, să ne apropiem spiritual, să ne regăsim ca două părţi separate ale aceluiaşi popor - poporul moldovenesc. Moldoveni aici, moldoveni acolo. O singură Moldovă ne-a unit cândva şi poate, cine ştie, ne va mai uni vreodată.
Să ne iubim Moldova; să o facem integră, unită, modernă, tolerantă, creştină. Să ne ajute Dumnezeu să realizăm acest ideal.
Igor Dodon, 27 martie 2011
Articol de Constantin Tănase
Adevărul e că la originea fenomenului stau chiar comuniştii, care l-au folosit pe Dodon drept drapel şi portavoce într-o ordinară campanie rusească pe „frontul de Vest”, a cărei ţintă a fost România. Semnalul privind polarizarea electoratului pe principii etnice, culturale, lingvistice, religioase şi ideologice a fost dat de Dodon printr-un articol publicat pe blogul său pe 27 martie 2011.
Data de 27 martie nu a fost aleasă întâmplător. Analiza atentă a acestei „creaţii patriotice” ne convinge că ea nu e scrisă la Chişinău, ci numai tradusă - din limba rusă, evident. Astfel, textul intitulat „Unire, moldoveni!” (având subtitlul „Creaţie Patriotică”) e un document programatic, un adevărat manifest al urii faţă de români şi România. Din păcate, presa noastră cea naţională şi democratică i-a acordat puţină atenţie, ca să nu zic mai mult. Nu am crezut atunci, nu cred nici acum că respectivul text e scris de mânuţa lui Dodon. Este un text ce chifteşte de ură împotriva a tot ce e românesc şi menirea lui a fost clară: să dea tonul campaniei electorale, a bătăliei pentru Primăria Chişinăului, o citadelă pe care comuniştii nu au putut-o cuceri niciodată, dar care, în planurile strategice ruseşti, ocupa un loc mai mult decât important. Vorba e că preluarea Chişinăului de către comunişti era vitală pentru ridicarea moralului armatei demoralizate a bătrânului general Voronin.
Pentru comunişti (ruşi), Chişinăul era un foarte important cap de pod pentru cucerirea ulterioară a întregii Moldove. Nu întâmplător şi retorica electorală a comuniştilor era construită pe ideea de salvare şi eliberare a R. Moldova de sub ocupaţia „trădătorilor români”.
Niciodată încă, nicio într-o campanie politică, ideea antiromânească nu a fost formulată atât de deschis, clar şi impertinent. Înţeleg de ce România nu a reacţionat şi nu a ripostat, dar nu cred că o asemenea retorică antiromânească trebuie tolerată la infinit. Fără nicio plăcere, reluăm în această pagină textul semnat de Dodon, pentru a-i facilita cititorului posibilitatea de a se documenta în baza originalului. Dacă dezbaterile în campania electorală nu s-au bazat pe problemele stringente ale oraşului, iar polarizarea electoratului a atins cote critice, vina e anume a lui Dodon, care a dat tonul. Şi a fost răsplătit pe măsură, fiindcă votul dat lui Chirtoacă a fost un vot dat, înainte de toate, împotriva lui Dodon (a comuniştilor şi ruşilor).
Scorpionul s-a otrăvit pe sine însuşi. Votul pro-Chirtoacă a demonstrat că nu poţi câştiga alegerile în R. Moldova cu antiromânismul, chiar dacă la „votanţii etnici” se mai adaugă şi câteva procente de băştinaşi... statalişti; şi că „votul etnic” este de fapt un vot dat împotriva aspiraţiilor vitale ale R. Moldova, împotriva interesului ei naţional. Ruşii (Kremlinul) au pierdut această bătălie pe „frontul de Vest” şi e timpul să înveţe lecţia. Ca şi liderii noştri politici, de altfel, care e timpul să înţeleagă că identitatea etnică şi spiritual-culturală a celui de-al doilea stat românesc nu e un contract de livrare a gazelor ce trebuie aprobat de (la) Moscova.
Citiţi acest manifest provocator, cu vădit subtext xenofob, care a polarizat electoratul şi a scindat şi mai adânc societatea moldoveană.
Unire, moldoveni!
(Creaţie patriotică)
Astăzi, 27 martie, coloana a cincea a panromânismului de la Chişinău, reprezentată inclusiv de unele forţe politice de extrema dreaptă, sărbătoreşte aşa-numita „Unire” a Basarabiei cu România, din 1918. An de an, susţinuţi din gros - şi financiar, şi ideologic, şi logistic - de către patronii politici de la Bucureşti, promotorii lichidării statalităţii moldoveneşti flutură pe străzile Chişinăului steagurile unui stat străin, scandează slogane xenofobe, mărşăluiesc de rând cu grupările neonaziste române şi sfidează în mod obraznic identitatea moldovenească a populaţiei R. Moldova.
Scopul lor este evident - cultivarea la tânăra generaţie a ideii că identitatea moldovenească este o ficţiune, iar poporul moldovenesc nu are dreptul la existenţă, la fel cum nu poate exista şi un stat moldovenesc. Propaganda românismului inoculează aşadar în societatea noastră incertitudinea privind identitatea, ne subminează coeziunea şi ne divizează ca popor. Bucureştiul oficial nu ne etichetează altfel decât „al doilea stat românesc” şi nu se sfieşte să ne denumească în mod viclean „basarabeni”. Astfel, noi, moldovenii din R. Moldova, suntem somaţi de ideologia panromânismului să acceptăm că nu avem nici identitate moldovenească, nici stat moldovenesc, nici istorie moldovenească.
În orice altă ţară din lume, aşa gen de imixtiuni, anticonstituţionale şi antistatale, ar fi fost sever taxate, iar vinovaţii de subminarea statalităţii şi identităţii ar fi fost aspru pedepsiţi conform legii şi supuşi oprobriului public. Noi însă suntem mult prea toleranţi şi lăsători. Este nu doar umilitor, este revoltător faptul că permitem să fim mutilaţi identitar în aşa hal de către vecini. Şi este dramatic să regăsim în rândurile noastre, ale moldovenilor, iude cumpărate cu 30 de arginţi, „idioţi docţi utili”, racolaţi cu timpul, care s-au angajat să îndoctrineze poporul nostru cu ideea de „românism basarabean”. Oare să nu intuim noi care este motivaţia reală a ideologilor români? Oare să nu înţelegem care este frustrarea şi fobia strategilor din Bucureşti? Existenţa însăşi la graniţa cu România a unui stat moldovenesc şi a poporului moldovenesc Bucureştiul îl resimte ca pe un pericol pentru securitatea teritorială a României. De ce? Pentru că în România trăieşte o populaţie masivă de moldoveni, fraţi de-ai noştri, anesteziaţi identitar din păcate. Acei moldoveni pot oricând să-şi conştientizeze situaţia umilă, de popor fără stat şi fără identitate statală. Iar pe fundalul mişcării de revendicare etnică a maghiarilor din vestul României, care cer dreptul la autonomie, s-ar putea produce un efect de ecou la moldovenii din estul ţării. Strategii români înţeleg şi se tem de aceste realităţi.
Să ne amintim cu câtă operativitate şi duritate a anihilat securitatea română Asociaţia „Comunitatea moldovenilor din România”, de la Iaşi, care şi-a dorit renaşterea spiritului identitar moldovenesc. Să ne amintim cu câtă inapetenţă şi amestec de ironie autorităţile române acceptă să comunice în termeni de „moldovean”, „moldovenesc” cu autorităţile noastre. Ideologii bucureşteni ne românizează nu pentru că ne iubesc, ci pentru că se tem de noi, de identitatea noastră moldovenească. Ne doresc anexaţi nu pentru că le plăcem ca popor, ci pentru că le gâdilim pretenţiile teritoriale şi reflexele imperialiste, şi pentru că nu le convine să existe un stat moldovenesc, ca un exemplu de independenţă şi autonomie pentru moldovenii de peste Prut.
Să le spunem dar ce credem despre toate aceste ingerinţe ale lor în treburile noastre interne, să le răspundem pe măsură. Să dăm o replică campaniei anexioniste, lansate la Bucureşti - „Basarabia - pământ românesc”. Acesta e un slogan care trădează pretenţiile teritoriale ale ideologilor bucureşteni. Ei ne vor pământul.
Să le răspundem cu un slogan şi cu o campanie care pune accent pe identitatea noastră naţională, de moldoveni, care ne leagă de moldovenii din Moldova de peste Prut. Nu vom spune „România - pământ moldovenesc!”, ci vom spune „Unire, moldoveni!”. Să redeşteptăm identitatea moldovenilor din România, să ne apropiem spiritual, să ne regăsim ca două părţi separate ale aceluiaşi popor - poporul moldovenesc. Moldoveni aici, moldoveni acolo. O singură Moldovă ne-a unit cândva şi poate, cine ştie, ne va mai uni vreodată.
Să ne iubim Moldova; să o facem integră, unită, modernă, tolerantă, creştină. Să ne ajute Dumnezeu să realizăm acest ideal.
Igor Dodon, 27 martie 2011
Articol de Constantin Tănase