580

Peste 60 de membri Al-Qaida au evadat dintr-o închisoare printr-un tunel


Peste 60 de membri ai organizaţiei teroriste Al-Qaida, închişi într-o puşcărie yemenită, au evadat printr-un tunel săpat pe sub incinta închisorii din Moukalla, provincia Hadramaout, potrivit presei internaţionale.
 
Ajunşi în curtea închisorii, ei au imobilizat câţiva gardieni, i-au deposedat de arme, au omorât un om al legii şi au rănit alţi doi, după care au dispărut în munţii din apropierea penitenciarului.
 
Deşi autorităţile au lansat o vastă operaţiuni de căutare a fugarilor, doar doi dintre aceştia au fost prinşi, existând şanse foarte mici ca alţi evadaţi să mai fie găsiţi, conform unor surse din conducerea închisorii.
 
timpul.md

0