Constantin Tănase: Apropo de demnitatea naţională!
20 Iunie 2011
...Consider că, indiferent de eşecurile sau victoriile de pe frontul politic, societatea civilă, intelectualitatea ştiinţifică şi de creaţie îndeosebi trebuie să-şi urmeze propria agendă. Căci există lucruri care nu se subordonează momentului politic… Unul dintre acestea e marcarea, pe 16 mai 2012, a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. Vreau să informez cititorii că joi, 16 iunie, a avut loc, sub preşedinţia profesorului Alexandru Moşanu, şedinţa Grupului de iniţiativă „Anul 1812”, la care s-a decis transformarea acestui grup în Mişcare civică. Adunarea generală a aderenţilor la Declaraţia Grupului de iniţiativă „Anul 1812” va avea loc pe 25 iunie, la ora 11.00, în Sala mare a Uniunii Scriitorilor. Uşile vor fi deschise pentru toţi doritorii.
…Nouă ne place să vorbim despre demnitatea naţională, despre lipsa acestei demnităţi la românii basarabeni. A trece muţi pe lângă această dată tragică din istoria noastră înseamnă a demonstra că nu suntem nici popor, nici naţie, nici simplă comunitate, ci o adunătură de indivizi care întâmplător ne-am pomenit împreună pe acelaşi teritoriu şi tot întâmplător vorbim aceeaşi limbă şi cântăm aceleaşi cântece. Când ne vom demonstra nouă înşine, dar şi Rusiei, şi Europei că avem memorie istorică, se va schimba şi atitudinea acestora faţă de noi. Respectivul obiectiv nu este numai al societăţii civile, dar şi al guvernării. Aceasta însă este o temă de discuţie aparte…
http://www.timpul.md/articol/apropo-de-demnitatea-nationala-24452.html
Indiferent cine a câştigat alegerile...
Ieri, când scriam aceste rânduri, nu ştiam încă rezultatele turului doi de scrutin din Chişinău. Deci, ceea ce voi spune mai jos nu este „influenţat” de rezultatul scrutinului şi, indiferent care ar fi (este) el, aceste lucruri trebuie spuse.
1. Dacă pierde Dorin Chirtoacă şi câştigă Igor Dodon, nu trebuie să dăm vina pe electorat că e „prost”, că „nu vrea democraţie” şi „nu se poate despărţi de comunism”. Vina o poartă politicienii, nu alegătorii.
2. Dacă iese câştigător Dodon, nu Chirtoacă a pierdut alegerile în Chişinău, ci Alianţa pentru Integrare Europeană şi personal liderii ei, Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu.
3. Indiferent cine a câştigat alegerile în Chişinău, Chirtoacă sau Dodon, societatea nu mai poate evita discuţia sinceră şi principială a unor chestiuni ce ţin de statutul şi modul de funcţionare a partidelor şi finanţarea acestora. Societatea moldoveană se va mişca înainte şi electoratul va vota „cum trebuie” doar atunci când partidele vor fi scoase din proprietatea privată a liderilor acestora şi vor fi transformate în instrumente democratice de exprimare şi valorificare a voinţei politice a societăţii.
4. Indiferent dacă pierde sau câştigă Chirtoacă, Partidul Liberal are nevoie urgentă de reformare la vârf. Nu vreau să spun că liderul PL ar fi o frână, dar toată lumea vede că nici locomotivă nu e…
5. În cazul în care Chişinăul e pierdut, cel mai prost lucru pe care ar putea să-l facă forţele democratice, anticomuniste e să lase „aripile în jos” şi să se comporte la fel de lamentabil, laş şi ticălos, cum s-au comportat după 25 februarie 2001. Înfrângerea lui Chirtoacă ar trebui să fie o lecţie care trebuie învăţată rapid şi care trebuie să servească drept semnal pentru mobilizarea generală a electoratului pentru următoarele bătălii.
6. În cazul când câştigă Chirtoacă, trebuie să se întâmple exact acelaşi lucru.
7. Indiferent cine câştigă şi cine pierde, societatea trebuie să realizeze că în R. Moldova s-a instaurat o „democraţie specifică, moldovenească”. Adică, o parodie periculoasă la democraţia veritabilă - legile nu funcţionează, societatea civilă e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, iar chiar dacă mai există nişte „insuliţe de societate civilă”, ele sunt controlate de străinii din exterior şi de Puterea din interior. Nu există la moment o sarcină mai importantă şi mai urgentă decât crearea unei societăţi civile libere şi eficiente.
8. Indiferent cine pierde şi cine câştigă alegerile, toate dezvăluirile făcute de candidaţi în campania electorală trebuie să devină obiect de dezbatere în sala de judecată. Dacă şi de data aceasta dosarele vor fi îngropate, credibilitatea partidelor şi a politicienilor - care şi aşa nu este prea ridicată - va coborî la cota zero.
9. Indiferent cine va pierde şi cine va câştiga alegerile, unul dintre subiectele care trebuie dezbătute de urgenţă de societate este cel legat de implicarea preoţimii (a unei părţi a ei) în politică. Nu ne putem preface în continuare că nu vedem că o parte a preoţimii a devenit o problemă pentru R. Moldova. Această parte a preoţimii astăzi nu se mai mulţumeşte nici chiar cu statutul de arbitru, ci devine un jucător politic activ, agresiv, promovând politici, filozofii şi viziuni deschis antiguvernamentale şi antistatale, care subminează independenţa R. Moldova şi o readuc total în sfera de interese a Rusiei. (Apropo, în acest context: peste câteva luni se pregăteşte o „vizită istorică” a patriarhului rus în R. Moldova, ce are scopul de a consacra definitiv R. Moldova drept „spaţiu spiritual pravoslavnic rusesc”. Cum se pregăteşte de această vizită Mitropolia Basarabiei? Dar partidele politice care declară programatic că apără independenţa şi securitatea R. Moldova?)
10. Indiferent cine va pierde şi cine va câştiga alegerile, „dosarul identitar” al R. Moldova nu mai poate fi lăsat ascuns să se prăfuiască pe poliţele pragmatismului nostru politic. Fără o adevărată revoluţie, curajoasă, în viziunile noastre „statale”, în abordarea statutului factorului etnic în viaţa noastră politică, R. Moldova va rămâne ostatica şi victima „votului etnic”.
- Un articol de: Constantin Tănase