Prezența la urne până la ora 9:30: Peste 113 mii de alegători au votat
Rata medie pe țară a prezenței la vot, până la această oră, este 6,24%. Sunt primele date oficiale prezentate de Comisia Electorală Centrală, în cadrul unui briefing.
Astfel, peste 113 mii de alegători și-au exercitat dreptul la vot până acum.
Potrivit președintelui CEC, Iurie Ciocan, cei mai activi alegători sunt la Șoldănești, unde au votat deja peste 11% dintre alegători.
Și la Bălți prezența este bună, unde au votat tot 11% dintre persoanele cu drept de vot.
În raioanele Ocnița, Basarabeasca, Hâncești și Dondușeni la urne s-au prezentat circa 9% dintre alegători.
În Chișinău prezența la vot este mai joasă. Doar 5,7% dintre chișinăuieni au votat de dimineață.
Președintele CEC a menționat că votarea decurge în regim normal până acum, adică în primele 3 ore de la deschiderea circumscripțiilor electorale.
jurnal