Enigma secolului: unde a dispărut Dodon
sau unele amănunte despre aflarea lui Dodon şi Chirtoacă pe o insulă nelocuită
Moto: I. Dodon: Dacă aş nimeri cu Chirtoacă pe o insulă nelocuită, l-aş salva de la foame, permiţându-i să trăiască pe acelaşi teren cu mine. L-aş pune să cureţe cartofi, nuci de cocos sau ce-o fi acolo, în timp ce eu voi amenaja teritoriul şi voi pregăti toate cele necesare pentru a părăsi insula. (Revista „VIP Magazin”)
… aşadar, Dorin Chirtoacă şi Igor Dodon se află de 15 zile pe o insulă nelocuită. Mijloc de ocean în valuri şi spume, o insuliţă cât Coloniţa, soare incandescent, doi palmieri într-o poieniţă, în rest - junglă, maimuţe murdare, şerpi multicolori şi un orizont spălăcit şi străin.
De 20 de zile n-au mai mâncat nimic, dacă nu punem la socoteală nişte pomuşoare negre şi amare de mama focului, pe care le culeg din nişte arbuşti cu frunze ghimpoase. Chirtoacă a rămas tot slăbănog cum era, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, în schimb, Dodon nu mai este cel durduliu şi dolofan pe care îl vedeam la televizor şi pe panourile electorale - s-a tras la faţă, ochii i-au întrat adânc în craniu, leşină des, cade în delir şi vorbeşte aiurea, cum făcea de multe ori şi în campania electorală. Când are momentele de luciditate, ca să-i mai pună un pic de sare pe rană, Chirtoacă îl zădărăşte:
- Parcă ai promis că, dacă ajungem pe o insulă nelocuită, o să mă pui să curăţ cartofi şi să stric nuci de cocos. Dă-mi cartofii să ţi-i curăţ şi nuca s-o sparg, să te servesc, ca la restaurant, cu un păhărel de lapte din junglă… Unde-s cartofii, ţi i-a păpat Narîşkin?
Chinuit, cu buzele arse, Dodon se apără, ca la dezbaterile de la PRO TV:
- Mi le-a furat Băsescu… Unde să creştem noi, moldovenii, cartofi, dacă tu ai luat pământul nostru moldovenesc şi l-ai dus în România? Of, de-aş avea acum un cartof, aş da tot partidul lui Voronin pe el…
…În timpul acesta, sună mobilul. Dodon îl duce cu mâna tremurândă la ureche şi ascultă. Ochii i se afundă şi mai adânc în cap. Protestează cu vocea lui slăbită:
- Cum nu ştiţi, Vladimir Nicolaevici, unde mă aflu, v-am spus doar: pe o insulă nelocuită, împreună cu românul ista nesuferit, Chirtoacă… Rugaţi-l pe Filat, că-i sunteţi „drug” (prieten - n.red.), las’ să-l pună pe Leancă să telefoneze pe toate insulele nelocuite… Cum adică, pot să mor, Chirtoacă poate să moară, da’ eu îs însurat, am nevastă şi copii… Da’ ce, alegerile numai eu le-am pierdut?… Alo! Alo! Alo!
Lasă telefonul jos şi strecoară printre dinţi:
- „Svolociu”! Da’ el ce-a făcut ca eu să câştig - s-a plimbat cu Markuşa prin Chişinău, îmbrăcat în maikă roşie!?
- Nu maikă, ci maiou, îl corectează Chirtoacă, maikă e ruseşte.
Dodon face un efort, scoate de sub o frunză mare de palmier „Dicţionarul moldo-român” al lui V. Stati şi începe a-l răsfoi:
- Tu zici că „maikă” e ruseşte, dar în „Mioriţa” este acest cuvânt, „maică bătrână, cu brâul de lână”…
- Nu maică, dar măicuţă, începe a-i lămuri Chirtoacă, dar sună telefonul, de data asta al lui Chirtoacă:
- Da, unchiule, mă ţin, nicio problemă, şi pe Dodon îl ţin, îi curăţ cartofi, îi prăjesc peşte alb de ocean, îl servesc cu crevete, o dată pe zi îi pregătesc carne de pasăre la grătar, seara fac cinste cu vin de-al nostru de la Coloniţa, din dotarea primăriei… Vine o corabie?... Şi când vine?... Ai vorbit cu Şalaru?... Cum l-ai dat afară?... De fapt, bine i-ai făcut… Dar a cui e corabia?... Serios? Chiar el în persoană?... Dodon abia mai suflă… îl înjură pe Băsescu, zice că i-a furat cartofii. Bine, unchiule, aştept.
Chirtoacă se uită cu jale la Dodon şi-i spune:
- Vine un vapor să mă ia, diseară plec!
- Cum asta „plec”?, sare ca muşcat de şarpe Dodon, dar eu ce fac?
- Tu ai partid mai mare şi mai bogat, râde Chirtoacă, te descurci cumva. Telefonează-i lui Narîşkin, poate îţi trimite un „Mig” sau un submarin atomic, că Rusia îi ţară bogată.
Dodon cade în leşin. După câteva minute, îşi revine:
- Dorinel, scânceşte Dodon, cum, frate, să pleci singur, dar pe mine cui mă laşi?
Sună din nou mobilul lui Dodon:
- Da, Vladimir Nicolaevici. Ce înseamnă nu ştiţi unde sunt? Ghimpu a aflat unde-i Chirtoacă şi-i trimite un vapor, da’ dumneavoastră…, cum şi Muntean, şi doamna Zina au zis să mă lăsaţi aici?... Vladimir Nicolaevici, sunaţi-l pe Narîşkin, că dvs. m-aţi trimis la el… Dacă mai rămân o zi aici, mor de foame... Cum să mă apuc de mâncat maimuţe?... Alo! Alo! Alo! Vladimir Nicolaevici, răspundeţi!
Enervat, epuizat, stins, Dodon zice:
- Iar s-a întrerupt. Boşorogul dracului a zis să rămân aici şi, ca să nu mor de foame, să tai câte o maimuţă în fiecare zi! Ginerele lui, musulmanu’, să mănânce maimuţe! Iată acuşi organizez o conferinţă de presă şi povestesc despre toate maşinaţiile lui financiare!
- Bun lucru, aprobă Chirtoacă. Adună maimuţele şi dă-i bătaie! Fă dezvăluiri de să li se facă fundurile mai roşii decât steagul vostru…
Între timp, se apropie de ţărm o şalupă. Chirtoacă se ridică în picioare şi face semn cu mâinile. Dodon caută ceva în „Dicţionarul…” lui Stati. Închide dicţionarul, îmbracă o cămaşă naţională şi începe a cânta cântecul patriotic popular moldovenesc „Kalinka”. De cei doi se apropie Mihai Ghimpu şi Traian Băsescu. Îl cuprind şi-l pupă pe Chirtoacă.
- Da’ aista cine-i?, întreabă Băsescu, arătând spre Dodon, cum, chiar Dodon în persoană? Ha-ha-ha-ha! Noroc, frate, am venit să-ţi aduc pământul furat de Chirtoacă, ha-ha-ha-ha! Ce facem, mergem sau rămâi aici?
- Da’ mă luaţi şi pe mine?, întreabă Dodon cu voce sugrumată.
- Păi, suntem fraţi, ce dracu’!, exclamă Băsescu, n-am să te las aici, să te însori cu vreo maimuţă. Ha-ha-ha-ha!
… Se urcă toţi patru în şalupă. Insula a rămas în urmă, palmierii abia se mai zăresc… Deodată, Dodon sare în apă.
- Încotro, nechibzuitule?, îi strigă Chirtoacă, înapoi, că n-am încheiat turul doi!
- Am uitat pe insulă dicţionarul lui Stati, răspunde Dodon…
Toţi îi strigă să se întoarcă înapoi, dar el nu aude. Înoată, înoată până îl înghit valurile oceanului… De atunci, nu s-a mai auzit nimic despre el. Unii istorici zic că s-a înecat, alţii - că a rămas pe insulă şi s-a însurat cu o maimuţă. Pe cine să crezi, când avem o istorie atât de încurcată, iar istoricii noştri azi spun una, iar mâine alta? Există şi a treia versiune, ea aparţine istoricilor Stepaniuc, Tabără şi Nazaria. Potrivit lor, Dodon a fost răpit de serviciile secrete româneşti, este ascuns undeva în curbura munţilor Carpaţi şi va fi ţinut acolo, ca să nu poată participa la turul doi, iar Chirtoacă - să câştige alegerile.

- Un articol de: Constantin Tănase