430

Godea nu acuza, dar arata cu degetul spre Filat

 
Fostul liberal-democrat Mihai Godea spune ca a fost si el amenintat, chiar din clipa in care a anuntat ca paraseste Partidul Liberal Democrat din Moldova.
 
"Nu acuz pe nimeni, astept procurorii sa o faca, insa, am fost si eu amenintat, chiar in seara alegerilor, in studioul Publika tv", a spus Godea.
 
El crede ca seful staff-ului sau electoral, Igor Turcan, care era si presedintele Federatiei de Tenis, a fost asasinat din cauza activitatii politice.
 
"Daca in spate sta o comanda politica, atunci e vai si amar de statul Republica Moldova", a spus Godea, solicitand procuraturii si politiei sa investigheze rapid si corect cazul.
 
Precizam ca Mihai Godea a avut un schimb de replici acide, in seara lui 5 iunie, cu fostul sau sef de partid, Vlad Filat, in direct la un post privat de televiziune.
 
Astazi presedintele Federatiei de Tenis a decedat, suferind un atac de cord. El a ajuns in stare deosebit de grava la spital, dupa ce o masina a explodat chiar in fata lui.
 
Politia examineaza versiuni legate de activitatea sa in calitate de presedinte al Federatiei de Tenis, dar si in cea de om de afaceri.
 
stirea zilei
0