Cîte limbi vorbea Ştefan cel Mare?

 
Într-unul din primele documente păstrate din epoca lui Ştefan cel Mare (din 12.08.1457), emis de Cancelaria domnească a Moldovei, acesta se autointitula „Стефан воевода, Господарь Земли Молдавской”, avînd ca sprijin credinţa marilor săi dregători, „a tuturor boierilor noştri moldoveni, mari şi mici”.

Cancelaria lui Ştefan cel Mare a emis în perioada 1457-1504 circă 670 de documente în limbile slavonă, latină, germană... Academicianul N. Corlăteanu a demonstrat că limba moldovenească pătrunde masiv în „gramotele” domneşti deja în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), iar în documentele semnate de Ştefan cel Mare se utilizează o mulţime de cuvinte pur moldoveneşti. Iată doar cîteva dintre ele: bahnă, blidari, branişte, hîj, rădi, ştiubei, uşer, portar, pripăşar, săcătură... În hrisoavele lui Ştefan cel Mare sînt atestate foarte multe toponime pur moldoveneşti: Bahniţa, Băhneni, Brîndză, Bucoveni, Chetreni, Harbuji (sat în jud. Fălciu), Cuhneşti, Ştiubeeni, Prisaca, Borta, Blidari (sat)...

Pe marginea omagiului adus de Ştefan cel Mare regelui polon Cazimir (la 16.09.1485), se află o notă care prezintă interes istorico-lingvistic: „haec inscriptio ex valachico in latinum versa est...”, ceea ce denotă că textul tratatului a fost tradus în latină din limba moldovenească.

De altfel, Ştefan cel Mare vorbea şi alte limbi. În timpul tratativelor sale cu Firley (3-5.11.1503) privind Pocuţia, Ştefan cel Mare i-a replicat tăios acestui sol polon: „взяли есми ту букату земле хочу щоби ми ся ней достало”. Acest citat demonstrează că Ştefan vorbea şi limbi slave, care erau limbile Cancelariei domneşti a Moldovei. Studiind textul soliei lui Ştefan cel Mare către regele Poloniei Alexandru (22.11.1503), I. Bogdan conchide: „Originalul „буката земли” arată că solia a fost redactată de un diac moldovan”.

În ultimele „gramote” domneşti, dictate şi semnate de Ştefan cel Mare, domnitorul se autointitula „Stephanus palatinus Dei gratia Terrae Moldaviae” (octombrie 1503), amintind şi de credincioşia „omnium boiarorum nostrorum moldaviensium”. Ştefan cel Mare – „omul din Moldova, oşteanul pămîntului moldovenesc” vorbea limba poporului său − a moldovenilor, limbă, pe care aceştia o numeau şi o numesc şi astăzi ”moldovenească”.
 
noi.md