1057

Grup de turişti ruşi, intoxicaţi cu alcool pe un iaht din Turcia

Trei tinere rusoaice au murit şi altele au fost spitalizate, după ce au fost intoxicate cu alcool, la bordul unui iaht din Turcia.
 

 
Una dintre femei a decedat după ce s-a întors în Rusia, celelalte două în staţiunea turcească Bodrum. Douăzeci de ruşi şi un turc au fost afectaţi, iar o femeie se află în comă. Poliţia turcă a început o investigaţie şi a prelevat mostre de alcool de pe iaht pentru analize de laborator. Procurorii ruşi au deschis, de asemenea, o anchetă, pe care speră să o poată desfăşura la faţa locului.
 

 
La petrecerea de pe iaht au participat 60 de ruşi, majoritatea manageri ai unor agenţii de turism, aflaţi în Turcia pentru a vizita locurile pe care le vor prezenta potenţialilor clienţi de acasă.
 
Intoxicaţi cu metanol 
 
Anatasia Lavrenko, a cărei prietenă, Marina Shevelyova, a murit la Moscova, a declarat pentru presă rusă că a plătit 50 de dolari pentru croaziera de noapte şi fiecare persoană a primit între 10 şi 12 pahare din cocktailul preferat: whiskey şi cola. "Uneori simţeam că gustul alcoolului era prea puternic, dar apoi mă gândeam că barmanul pur şi simplu a turnat mai mult whiskey în pahar şi n-am acordat atenţie acestui lucru", a povestit femeia.
 
A doua zi, femeile s-au simţit rău, dar au crezut că e vorba despre o stare de mahmureală. Tinerei Shevelyova i-a fost din ce în ce mai rău în avion şi imediat ce a ajuns la Moscova a fost internată în spital, unde a murit a doua zi.
 
Potrivit presei ruse, cauza intoxicaţiei ar putea fi metanolul amestecat cu whiskey.

0