930

Georgia şterge ultimele urme ale trecutului sovietic

 
Parlamentul Georgiei a adoptat la 31 mai Carta Libertăţii, care include Legea privind lustraţia şi Actul Patriotic, acesta din urmă numit astfel după legea corespondentă din SUA. 

Legea privind lustraţia interzice să fie primiţi în serviciul de stat oameni care au deţinut funcţii de conducere în Partidul Comunist al URSS şi în comsomol (organizaţia tineretului comunist), precum şi foşti colaboratori ai serviciilor secrete sovietice. Totodată, acestor persoane le este interzis să ocupe funcţii de conducere în instituţiile de învăţământ superior şi să lucreze în justiţie.

De asemenea, legea interzice folosirea în ţară a simbolicilor comuniste şi fasciste. Denumirile sovietice de străzi, pieţe şi alte obiective, rămase în Georgia de pe vremea Uniunii Sovietice, trebuie să fie schimbate, iar monumentele din aceeaşi perioadă urmează să fie demontate, distruse sau predate Muzeului Ocupaţiei.

Actul Patriotic este orientat spre lupta împotriva terorismului, implementând un control mai riguros asupra frontierelor, importurilor, operaţiunilor financiare cu valori mai mari de 7.000 de dolari şi reglementând paza obiectivelor strategice.
 
timpul.md

0