Europa, amenintata de castravetele ucigas. BBC: "Situatia se va inrautati"
14 persoane au murit pana acum din cauza virusului E-coli, identificat in castravetii din Spania. De asemenea, 39 de suedezi sunt contaminati, iar 15 dintre ei sunt in stare grava. Unii specialisti citati de BBC spun ca situatia se va inrautati.
"Speram ca numarul cazurilor va scadea, dar ne temem ca va fi mai rau de atat" - a declarat, pentru BBC News, Oliver Grieve, de la Centrul Medical Universitar din Schleswig-Holstein, unde multe victime sunt sub tratament.
Institutul Robert Koch din Germania a confirmat 329 de cazuri pana acum la nivel national, desi exista informatii ca numarul total al cazurilor ar fi 1.200.
In Suedia, autoritatile au anuntat ca numarul persoanelor contaminate cu bacteria E.coli enterohemoragica, ce afecteaza Germania, a crescut la 39, iar 15 dintre acestia prezinta complicatii grave, deoarece au contractat un sindrom hemolitic si uremic. Aceasta complicatie se manifesta prin diaree hemoragica, putand conduce la disfunctii renale severe.
Toate persoanele bolnave din Suedia sunt suspectate ca au fostcontaminate in timpul unui sejur in Germania, anunta Institutul suedez de Prevenire a Bolilor Infectioase, intr-un comunicat. Niciun deces nu a fost inregistrat, pana in prezent, in aceasta tara nordica. Institutul suedez recomanda respectarea recomandarilor autoritatilor germane, de a nu se consuma castraveti, tomate si salate crude.
De asemenea, au fost raportate cazuri in Elvetia, Danemarca, Olanda si Marea Britanie. Mai multe tari au blocat importurile de castraveti si au scos de la vanzare legumele. Iata lista acestora, potrivit BBC:
-► Rusia - care a blocat importul de rosii, castraveti si salata din Spania si Germania. De asemenea, rusii ameninta sa opreasca toate importurile de legume din Europa.
-► Republica Ceha si Franta - au scos de pe rafturile magazinelor castravetii adusi din Spania.
-► Austria - a blocat toate vanzarile de castraveti, rosii si vinete, importate via Germania.
-► Belgia - a blocat toate importurile de castraveti din Spania
-► Danemarca - nu este de acord cu zvonurile potrivit carora castravetii sai ar putea fi contaminati si a inceput testarile
Organizatia Mondiala a Sanatatii a descris aceasta contaminare ca fiind "foarte mare si foarte severa" si a cerut tarilor implicate sa urgenteze ancheta pentru a gasi sursa virusului.