Efectul Fukushima: Germania îşi va închide toate centralele nucleare până în 2022
Germania va închide ultimele sale reactoare nucleare în 2022, devenind astfel prima putere industrială care va renunţa la energia atomică, a anunţat azi ministrul mediului, Norbert Röttgen.
Marea majoritate a celor 17 reactoare din Germania nu vor mai fi în funcţiune până la sfârşitul lui 2011, iar ultimele trei reactoare, cele mai moderne, vor fi închise cel mai târziu până la finele lui 2022, a declarat Röttgen. Acesta a precizat că decizia este "ireversibilă", la ieşirea de la negocierile din cadrul coaliţiei guvernamentale a cancelarului Angela Merkel.
Germania are 17 reactoare nucleare pe teritoriul său, dintre care opt nu mai sunt în prezent conectate la reţeaua de producţie de electricitate. Aceste opt centrale nu vor mai fi redeschise, a precizat ministrul.
Germania va trebui astfel să găsească până la finalul lui 2022 soluţii pentru acoperirea a 22% din necesarul său de electricitate, asigurat în prezent de centralele atomice.
O oprire definitvă a celor 17 reactoare germane în orizontul lui 2022 este practic o revenire la un calendar fixat, la începutul anilor 2000, de coaliţia formată din social-democraţi şi Verzi.
Influenţa evenimentelor din Japonia
Cancelarul german a susţinut, la finalul lui 2010, votarea unei prelungiri de 12 ani în medie a duratei legale de exploatare a reactoarelor ţării, provocând o intensificare a sentimentului antinuclear în Germania.
Însă după catastrofa nucleară de la Fukushima, din luna martie, Angela Merkel a oprit imediat centralele cele mai vechi şi a lansat o dezbatere publică privind renunţarea la energia nucleară, care ar urma să fie consfinţită printr-o decizie formală a guvernului, pe 6 iunie.
"Cu cât vom renunţa mai repede la energia atomică, cu atât va fi mai bine", declara cancelarul german, pe 23 martie.
unimedia.md