390

Posturile de televiziune rusești îl susțin pe Dodon

Chiar dacă nu a devenit încă primar al Chișinăului, în cadrul recentei întrevederi cu primarul Moscovei, Igor Dodon a discutat perspectiva colaborării dintre cele două capitale, dar și cea a apropierii celor două orașe pe plan economic, social și cultural. Întâlnirea dintre cei doi a fost reflectată și de posturile rusești NTV și TVC.

„Din păcate, în ultimii ani, a avut loc o oarecare stagnare a relațiilor bilaterale. Noi nu simțim acea dinamică pozitivă, pe care o avem în relațiile cu alte țări”, a declarat Serghei Sobianin, citat de NTV.

La rândul său, Igor Dodon a menționat că în viitorul apropiat, vor fi întreprinse mai multe acțiuni în vederea apropierii Chișinăului și Moscovei. Primul pas va fi constituirea unei comisii interurbane.

UNIMEDIA amintește că în acest an, Igor Dodon a efectuat mai multe vizite la Moscova, în cadrul cărora s-a întâlnit atât cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale, dar și cu oameni de afaceri.
unimedia.md
0