"Patrioţii Moldovei"
In ultima vreme, la Chişinău, la ordinul Moscovei, s-a relansat cu agresivitate teza limbii moldoveneşti (eventual cu caractere slave, ca la Tiraspol, aşa cum a visat Stalin) şi a desfiinţării statului unitar român, în vederea formării “Moldovei Mari” şi în virtutea “dreptului la autodeterminare” al “popoarelor” care ar alcătui România.
Astfel, potrivit NewsMoldova.md, Partidul „Patrioţii Moldovei” s-a adresat Ministerului Educaţiei de la Chişinău, solicitând readucerea în programele tuturor instituţiilor de învăţământ din R. Moldova studierea “limbii moldoveneşti”. Semnatarii menţionează că, în conformitate cu articolul 13 al Constituţiei Republicii Moldova, limba de stat a Republicii Moldova este „limba moldovenească”, dar în toate şcolile, instituţiile de învăţământ superior şi de specialitate nu există această disciplină, iar elevilor li se predă limba altei ţări, „româna”. „Astăzi, se încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor RM, în particular, dreptul la studii decente. Ce instruire „patriotică” pot obţine copiii noştri, dacă în programa de instruire, elaborată de Ministerul Educaţiei, nu este prevăzută studierea limbii materne, moldoveneşti”, susţin autorii sesizării.
Moldova Mare şi desfiinţarea statului unitar român
"Moldova Mare"
Însă aberaţiile staliniste dirijate de la Moscova nu se opresc aici. Pe 18 mai, „Patrioţii Moldovei” au lansat un apel adresat comunităţii internaţionaloe, solicitând “restituirea” “Patriei-mamă – Moldova – a tuturor teritoriilor istorice ale statului moldovenesc, aflate în componenţa României”.„Partidul ‘Patrioţii Moldovei’, care întruneşte ideologic patrioţii Moldovei de pe ambele maluri ale Prutului, în mod conştient îşi asumă iniţiativa şi anunţă iniţierea procesului între naţiuni de rechemare unilaterală a tuturor semnăturilor şi angajamentelor, asumate de autorităţile Moldovei în timpul creării statului cu denumirea România”, a declarat la conferinţa de presă din Chişinău Mihail Garbuz, preşedintele formaţiunii politice sprijinite de Moscova.
„Iniţiind procesul retragerii Moldovei din cadrul acestor acorduri (Unirea Principatelor Române, recunoaştere independenţei şi adoptarea numelui oficial România) poporul moldovenesc în acest mod anunţă începutul procesului ‘de destrămare’ a statului România, care a încălcat angajamentele acordului şi n-a îndreptăţit speranţele şi aspiraţiile poporului Moldovei”, a mai spus Garbuz. „Popoarele, care se află în componenţa României, trebuie să se autodetermine singure – în care anume state ele doresc să-şi realizeze viitorul. Poporul moldovenesc este devotat întru totul Patriei sale şi, cu toate încercările dure şi fără precedent ale forţelor proromâne, niciodată nu va deveni satelit al unei formaţiuni create artificial, cum este România”, a încheiat acesta.
Finanţare de la Moscova şi Tiraspol
În 2010, Karadeniz-Press, citând surse din cadrul Serviciului de Informatii si Securitate de la Chisinau, scria că ca formatiunea Patriotii Moldovei este finantata si de catre organizatii extremiste panslaviste din Federatia Rusa, iar o parte a activitatii lor este sustinuta logistic de catre institutii culturale ruse din Republica Moldova, inclusiv regiunea separatista transnistreana si Unitatea Teritorial-Administrativa Gagauzia (Gagauz Eri), locuita majoritar de populatie rusofona. Potrivit surselor citate, miscarea primeste un important sprijin mediatic din partea mass-media controlata de Ministerul Securitatii (MGB) de la Tiraspol, iar o parte importanta a membrilor formatiunii provin din institutiile universitare din stanga Nistrului, majoritatea fiind suspectati de ofiterii SIS ca fiind agenti ai serviciilor secrete transnistrene sau ale Federatiei Ruse.
Aceeaşi sursă precizeză că un episod prezentat de mass-media de la Bucuresti este reprezentat de „Comunitatea Moldovenilor din Romania” (CMR), protejati si finantati cu generozitate de Victor Stepaniuc, fost vice-prim-ministru in Guvernul de la Chisinau, lider actual al partidului „Moldova Unita”. Stepaniuc ii asigura in 2007 pe fondatorii CMR, in urma vizitei oficiale efectuate la Chisinau, ca vor primi sprijin financiar si logistic de la Guvernul comunist al Republicii Moldova. „Legislatia noastra interna permite si toate tarile gasesc posibilitati, finante, ca sa sprijine diaspora. Aceasta comunitate este a 39-a diaspora moldoveneasca de peste hotare”, afirma acesta, citat copios de mass-media de limba rusa si procomunista din Basarabia.
Fondatorii CMR sustineau in acel moment ca asociatia isi propune sa „promoveze si sa apere identitatea moldoveneasca, sa promoveze toate elementele culturale moldovenesti din Romania si sa creeze o unitate intre moldovenii din dreapta si din stanga Prutului”. Justitia romana a dispus ulterior desfintarea CRM, iar fondatorii s-au delimitat de acuzatiile regimului Voronin la adresa Romaniei.
Delegatia CMR a vizitat Chisinaul si a fost primita, in 22 februarie 2007, cu aplauze in Parlamentul Republicii Moldova, dupa ce s-a intalnit cu presedintele moldovean Vladimir Voronin si deputatul Victor Stepaniuc. Dupa intalnirea oficiala cu CMR, Voronin a dat un interviu in mass-media moldoveana in care afirma ca aceasta organizatie nu se poate inregistra ca etnie, alaturi de alte minoritati nationale existente in Romania. „In Romania, din pacate, lista etniilor permise este strict limitata, toate minoritatile nationale posibile sunt enumerate in legislatie. Moldovenii nu figureaza printre acestea. Azi acesta, din cate inteleg eu, este astazi principalul obstacol pentru legalizarea moldovenilor si a culturii lor in Romania. Este vorba despre legalizarea acestui drept pentru o populatie de circa zece milioane de persoane, care locuiesc in Moldova romaneasca”, a declarat Voronin, acuzand astfel Bucurestiul de intoleranta fata de “minoritatea etnica a moldovenilor” din Romania. Voronin a adaugat ca “moldovenii din Romania nutresc speranta ca, dupa aderarea acestei tari la Uniunea Europeana, problema identitatii etnice va deveni o problema ce va tine de exprimarea vointei cetatenilor, dar nu o politica impusa de sus”.