472

Rusia e enervată. Replica lui Traian Băsescu

"Ce garanţii există că rachetele din Rusia nu vor atinge teritoriul României?" - aceasta e întrebarea pe care T. Băsescu i-a adresat-o preşedintelui Rusiei, D. Medvedev. 
 
 
Precum era de aşteptat, Rusia a reacţionat nervos la decizia României de a amplasa în sudul ţării o bază NATO ca parte a scutului anti-rachetă. Aseară, la un post public de televiziune, T. Băsescui a declarat: „România şi-a asumat nişte obligaţii, elemente ale scutului antirachetă româno-american deocamdată - şi mai târziu va deveni un scut NATO - se vor amplasa. Ne vedem de interesul nostru naţional şi tratăm cu respect poziţia oricui. Dacă este de luat în consideraţie o declaraţie, este cea a preşedintelui Medvedev şi trebuie tratată cu condescendenţa necesară unui şef de stat, a unei mari puteri nucleare. Ceea ce nu înseamnă că vreo clipă punem sub semnul întrebării aranjamentul nostru cu Washingtonul. Ceea ce înseamnă că domnului preşedinte Medvedev, la momentul potrivit, va trebui să-i dăm confortul că aceste instrumente militare nu vizează lovituri împotriva Federaţiei Ruse şi mai ales că - n-am niciun dubiu - domnul Medvedev este gata să dea şi dânsul României garanţii că nicio rachetă care există acum pe teritoriul Federaţiei Ruse nu va atinge vreodată teritoriul României”. Traian Băsescu a revenit la acest gând subliniind: „ Dânsul (Dmitri Medvedev, n.n.) doreşte garanţii juridice. Sigur că şi România se întreabă : Oare noi avem vreo garanţie juridică? Constatăm că n-avem. Avem dreptul să discutăm subiectul.”
 
Aşa e marea Rusie! Ea nu admite (nici măcar) să se discute subiecte care nu-i convin. Cu rachetele pe care le are Rusia poate lovi în orice clipă orice ţară din Europa – nu înţeleg, aşadar, de ce se enervează?
0