859

Româncă jefuită la Chişinău

 
O cetăţeancă a României, în vârstă de 19 ani, a fost agresată fizic şi jefuită de către nişte indivizi necunoscuţi. Săvârşirea infracţiuni a avut loc la intersecţia străzilor Columna cu Ismail din Chişinău, în jurul orelor 02.00, informează serviciul de presă al Comisariatului general de poliţie (CGP).

Potrivit victimei, necunoscuţii s-au apropiat din spate care i-au acoperit faţa cu mâinile, au imobilizat-o şi i-au sustras geanta în care se aflau actele de identitate, bijuterii din argint, bani în sumă de aproape 1 000 lei şi două telefoane mobile de model Nokia.

Bănuiţi de această crimă gravă sunt doi foşti condamnaţi pentru furturi, tâlhării şi infracţiuni similare, cu vârstele de 26 ani – originar din s. Bravicea r. Călăraşi şi respectiv de 27 ani – locuitor al Capitalei. Toate faptele care le sunt încriminate, suspecţii le-au recunoscut. Oamenii legii nu exclud că aceşti indivizi ar fi putut comite şi alte jafuri pe teritoriul Capitalei.

În prezent ambii se află în arestul poliţiei şi sunt cercetaţi penal pentru jaf care riscă închisoare de la 3 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 10 000 până la 20 000 lei.


unimedia.md


0