Prof. univ. dr. Radu Baltasiu: Problematica unirii celor doua state romanesti ar trebui abordată deschis
Miercuri, 11 Mai 2011
Directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, prof. univ. dr Radu Baltasiu, a salutat într-un interviu iniţiativa constituirii Platformei Civice ACŢIUNEA 2012, precizând că problematica unirii celor două teritorii româneşti ar trebui abordată deschis, în viziunea sa, deoarece aceasta a atins maturitatea geopolitică. Totodată, profesorul Baltasiu a subliniat că unirea dintre Republica Moldova şi România este o bătălie geopolitică, materială şi simbolică, aflată în aria intereselor unor state puternice, precum Germania şi Federaţia Rusă, transmite Romanian Global News.
În plan material, România şi Republica Moldova ar trebui să creeze o regiune economică, să asigure interconectarea energetică a circuitelor electrice şi de combustibil, a transportului feroviar şi rutier, iar din perspectivă simbolică ar fi nevoie de un sistem de educaţie calitativ, eficient, menit să pregătească minţi tinere pentru apărarea proiectului Unirii.
De asemenea, profesorul Baltasiu consideră că statul român ar trebui sa îşi construiască o viziune coerentă în ceea ce priveşte acordarea burselor pentru basarabeni, care de cele mai multe ori nu au un obiectiv clar referitor la oportunităţile de studiu şi de afirmare pe teritoriul României şi să se asigure că bursierii reprezintă o investiţie pentru R. Moldova şi pentru proiectele ei comune cu România.
Baltasiu a amintit de importanţa reflectării corecte în presa scrisă şi cea online a problematicii reunirii Basarabiei cu Romania, lucru posibil prin asigurarea unor training-uri de către anumite instituţii ale statului român, precum Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii sau cel al Administraţiei şi Internelor.
În final, profesorul Baltasiu a accentuat necesitatea conştientizării condiţiilor tragice în care se poartă bătălia geopolitică a Unirii, care amintesc de înţelegerile ruso-germane din preajma celui de-al Doilea Război Mondial.
http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/1782-prof-univ-dr-radu-baltasiu-problematica-unirii-celor-doua-state-romanesti-ar-trebui-abordat-deschis.html