433

Analiști politici: ”Godea este o piatră nestemată, cu șanse minime”

Analiști și experți politici îi dau șanse minime ex-liberal-democratului Mihai Godea în scrutinul electoral din 5 iunie pentru Primăria Chișinău. ”Godea este o piatră nestemată, cu șanse minime”, au spus analiști politici, marți, 10 mai, în cadrul unei emisiuni de la Publika TV.


Astfel, Anatol Țăranu, analist politic, director al Centrului de cercetări strategice, a opinat că ”șansele lui Mihai Godea sunt minime”. ”El nu are în spate o structură bine așezată, care să aducă voturi și nu este o figură politică intrinsecă, care are valoare personală, apreciată de grosul electoratului”, a spus Țăranu. Analistul a făcut chiar o comparație ” Godea este o piatră nestemată, într-un tablou de mozaic, care a decăzut din acest tablou și și-a pierdut valoarea”.


Și Corneliu Cirimpei, coordonator de programe la Promo-Lex, a fost de părerea că Mihai Godea are șanse minime la alegerile locale.  ”Retragerea candidatului liberal-democrat Victor Bodiu din cursa electorală  l-a pus într-o situație complicată și i-a scos as-ul din mânecă”, a spus Cirimpei.  Potrivit lui, decizia PLDM îl va lipsi pe Godea de argumente, cum ar fi ”nu votați această ”echipă vândută a PLDM,, ci pentru cei corecți și buni din PLDM”. ”Este într-o situație complicată și Mihai Godea are  mult prea puține șanse ca să acumuleze  un procent respectabil”, a remarcat Cirimpei.


Sergiu Nazaria, politolog, a fost laconic și a spus doar între altele că în condițiile create ”Godea lucrează pentru Dodon”.


arena.md

0