Sume de aproape 500 milioane lei acordate în leasing în 2010
Circa 535 mil. lei s-au acumulat în jurul anului trecut din mijloace fixe acordate în leasing, depășind cu 30% suma adunată pe parcursul anului 2009. Cel mai des au fost acordate în leasing mijloace de transport în valoare de 449,1 mil. lei (sau 84% din total), dintre care autoturismele deţin 69% (în valoare de 311,4 mil. lei), urmate de clădiri și construcții speciale.
Leasing-ul reprezintă o operațiune comercială prin care o parte
denumita finanțator transmite pentru o perioadã determinatã dreptul de folosințã a unui lucru altei părți - utilizator, la solicitarea acesteia din urmã, contra unei plați periodice, denumitã ratã de leasing. Finanțatorul respectă drepturile utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul ori de a înceta raporturile contractuale.
În Republica Moldova ponderea celor mai mari 5 companii de leasing a constituit 73% în anul 2010, comparativ cu 60% acumulate anul trecut, potrivit datelor publicate de către Biroul Național de Statistică.
În 2010 valoarea mijloacelor fixe acordate în leasing întreprinderilor şi organizaţiilor a constituit 287,9 mil. lei (sau 53,8%); persoanelor fizice – 247,6 mil. lei (sau 46,2%).
point.md