672

A vrut să-şi omoare bărbatul turnându-şi venin în vagin

O braziliancă a vrut să se răzbune pe soţul său, invitându-l la o partidă de sex oral, după ce şi-a turnat o substanţă toxică în vagin. Bărbatul a mirosit, la propriu, pericolul, şi a făcut plângere la Poliţie pentru tentativă de omor, scrie Gindul.md.
Un eveniment neobişnuit a fost înregistrat în data de 4 aprilie la Poliţia din districtul brazilian Rio Negro. Este vorba de o “tentativă de omor” bizară prin metoda prin care s-a încercat comiterea crimei şi prin conţinutul plângerii efectuate la comisariatul de poliţie. Un bărbat şi-a reclamat soţia pentru că a vrut să-l omoare. Nimic neobişnuit până acum. Cum a încercat să o facă, însă, i-a uimit pe poliţiştii brazilieni, care nu s-au mai confruntat cu un astfel de caz niciodată, informează cotidianul brazilian Regiao Noroeste.
Bărbatul a mirosit pericolul şi nu a dat curs invitaţiei.
Bărbatul a povestit în plângere că, după o ceartă cu soţia sa, aceasta şi-a turnat o substanţă toxică în vagin şi l-a “invitat” la o partidă de sex oral. Cu cearta violentă de mai devreme proaspătă în minte, brazilianul susţine că a intrat la bănuieli privind intenţiile voit “paşnice” ale partenerei sale. Înainte de a da curs invitaţiei, bărbatul susţine că a mirosit, la propriu, ceva suspect, dându-şi seama că ar putea fi venin. Fără să stea pe gânduri, s-a dus la secţia de poliţie din localitate unde a făcut plângere pentru tentativă de omor. Reclamaţia bărbatului a fost preluată de ofiţerul de poliţie Walter Colacino Jr., care trebuie să se confrunte acum cu ineditul caz de atentat la viaţa soţului brazilian.
Momentan, poliţia din Rio Negro a dispus o anchetă de revizuire a detaliilor acestui caz, înainte de a întreprinde orice acţiune împotriva femeii.
Articol de PUBLIKA.MD
 
 
 
0