945

Alexandru Tănase, despre „sacii cu bani” și „democrația de partid”


12 Apr 2011.
 
Lipsa de democrație în interiorul PLDM pare a fi unul dintre principalele motive care l-au determinat pe Alexandru Tănase să părăsească partidul.


Politicianul a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, fără a face referire la un partid concret, că atunci când într-un partid nu există un sistem democratic de adoptare a deciziilor, când membrii partidului află din presă despre deciziile care au fost adoptate, nu te poți aștepta ca o asemenea formațiune să aducă democrație în societate.


Potrivit lui Tănase, de cele mai multe ori, în partide decid sacii cu bani și nu membrii formațiunii.


„Îmi pare rău că nu am insistat ca partidele politce să fie finanțate de la bugetul de stat. Ca să nu vină cineva și să-ți reproșeze că dacă vrei să iai decizii, fă-ți partid și finanțează-l”, a sugerat politicanul.


Totuși, întrebat de moderatoare cum este Vlad Filat în calitate de lider de partid, Tănase a refuzat să se expună, declarând doar că a avut relații bune cu președintele PLDM și speră ca și de acum înainte să aibă o comunicare bună cu el.


În ceea ce privește plecarea sa de la Ministerul Justiției și din PLDM, Tănase a declarat că nu este vorba despre o capitulare, ci despre o decizie asumată.
 
http://www.jurnal.md/ro/news/alexandru-tanase-despre-sacii-cu-bani-i-democra-ia-de-partid-203761/
0