881

Jurnal: Despre Joe Biden și 7 aprilie



 
11 Mar 2011.
 
Eu de ceva vreme sunt sceptic. Poate chiar mai sceptic decât este cazul. Nu m-a entuziasmat deloc vizita Vice-președintelui american. Asta chiar dacă fac zilnic drumul de la aeroport la Porțile Orașului și-am înjurat adesea gropile(și demnitarii) de pe bulevardul Dacia, cârpite peste noapte chiar cu două zile înaintea sosirii lui Biden.


Probabil le-ar fi cârpit mai devreme, măcar cu vreo săptămână înaintea sosirii oficialului american, asta dacă n-ar fi existat pericolul ca în acest răstimp să mai apară câteva gropi. Deoarece acolo gropi apar practic zilnic, pe un asfalt care mai are puțin metri pătrați care să nu fi fost cârpiți vreodată; alaltăieri, sau cu 10 ani în urmă.
 
Dincolo însă de astuparea gropilor de pe Dacia, sau a măturării traseului pentru prima oară în ultimii mulți ani de zile, vizita lui Biden a însemnat mult, foarte mult. Iar asta am conștientizat atunci când am ascultat discursul Vice-Președintelui american(foarte inspirată decizia organizatorilor de a nu trunchia discursul printr-o traducere ridicolă), care dincolo de toate populismele sale a conținut și câteva mesaje extrem de importante pentru Moldova și viitorul acestei țări.
 
Iar cel mai important mesaj al lui Biden, pe care acesta l-a accentuat de mai multe ori, a fost când a dat de înțeles că dacă n-ar fi existat 7 aprilie, atunci el nu s-ar mai fi aflat niciodată aici. Să nu uităm și de exemplele revoluției oranj din Ucraina, a revoluțiilor din Africa de Nord sau a protestelor din Belarus, pe care oficialul american nu a uitat să le amintească.
 
Acum eu nu știu cât din acest discurs a înțeles Filat (sper ca între timp soția Domniei Sale să fi reușit totuși să-l învețe engleza), dar sper să-l mai analizeze la rece și să conștientizeze că americanii au venit la 11 martie în Moldova exact pentru același motiv pentru care tinerii au protestat la 6 și 7 aprilie. Adică pentru a vedea din Moldova o țară liberă, în care se poate de trăit decent.
 
Filat și toți ceilalți au călcat peste idealurile noastre de la 7 aprilie, punând în capul mesei interesele lor personale și ale găștilor din care fac parte. Noi suntem iertători și-am lăsat capul în jos, ne-am zis că încă nu se poate.
 
Dar America, domnule Filat, nu e iertătoare și nici nu lasă capul în jos niciodată. America, domnule Filat, a venit astăzi în Moldova nu pentru că ai făcut dumneata mari reforme de când ești Prim-ministru, ci pentru a se asigura că idealurile noastre, ale tinerilor care nu ne mai vede(a)m viitorul în această țară, vor fi totuși duse la capăt.
 
Domnule Filat, tinerii ți-au dat șanse și la 7 aprilie, și la 29 iulie și la 28 noiembrie. Tinerii poate ți-or mai da vreo șansă. Dar America, domnule Filat, îți dă o singură șansă, iar dacă nu profiți de ea, nu te vom mai putea ajuta cu nimic nici măcar noi, tinerii care am protestat sincer la 7 aprilie.
 
 
http://www.jurnal.md/ro/news/despre-joe-biden-i-7-aprilie-202181/

0