2192

Ghidati dupa sloganul “Uniţi pentru un viitor mai bun” tinerii basarabeni din Craiova promoveaza cultura si adevarul neamului ro

Din multitudinea asociaţiilor şi organizaţiilor care există în Oltenia, un loc aparte tinde să-l ocupe de trei ani Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova.
 
Fondată în anul 2008, această echipă neguvernamentală, nonprofit si neafiliată politic  e una legal constituită, având menirea de a apăra şi promova valorile cultural româneşti, de a se transforma într-un difuzor ce răspândeşte şi aplică prin rândul tinerei generaţii spiritul democratic şi proeuropean.
 
In Craiova sunt  tineri basarabeni care şi-au dorit să meargă pe  principiul calităţii şi activităţii, sloganul “Uniţi pentru un viitor mai bun”  rămânând valabil şi pe plan real, nu doar ideologic. Acest lucru e demonstrat de activităţile şi evenimentele la care au participat sau le-au produs echipa basarabean-craioveană. Grupul nostru de studenţi a dat dovadă de activism nu doar pe băncile facultăţlor din care fac parte ci şi la evenimente distinse, unde am fost prezenţi în calitate de invitaţi speciali.
 
Cel mai elocvent exemplu este participarea la gala premiilor “Academiei Internaţionale Mihai Eminescu” care a avut loc în Bănie şi unde au fost invitate şi premiate personalităţi marcante ale României precum :  maestrul Gheorghe Zamfir, scriitorul Tudor Nedelcea preşedintele Fundaţiei “Scrisul românesc”, excelenţele sale prinţul Paul şi prinţesa Lia a României, criticul şi istoricul Florin Condurăţeanu, poetul şi jurnalistul, Constantin Barbu, şi nu în ultimul rând poetul şi scriitorul nostru  Nicolae Dabija, care sa ales cu distincţia  de cel mai bun român al anului, lucrarea “Tema pentru acasă”.
 
Metaforic vorbind ASBC-ul reprezintă culesul de limbă română, de istorie, valori, sărbatori româneşti care fiind trecute prin opiniile şi dezbaterile celor activi şi dornici de afirmare, a celor tineri care se simt responsabili faţă de ţară capătă o importanţă cu totul aparte, specială. În asemenea condiţii s-a născut şi s-a desfăşurat proiecţia filmului documentar “Golgota Basarabiei”, care a reuşit să adune într-un singur loc peste o sută de tineri români interesaţi de mărturiile  crimelor odioase ale regimului comunist de ocupaţie.
 
Intenţia noastră de a isca discuţii pe acest subiect de condamnare a regimurilor dictatoriale a avut succesul scontat, concluzia am stabilito, vom merge înainte numai spre dezvoltare cunoscând bine trecutul dar fără a reveni la el. Grupul nostru nu se opreşte aici, avem planuri şi mai mari, şi mai frumoase, se apropie sărbatoarea noastră de suflet, evenimentul din 27 martie în care intenţionăm pentru al treilea an consecutiv să desfăşurăm un vast program cultural de “Zilele Basarabiei” cu expozitii foto din vechea provincie  românească şi actualul stat independent, cu cântece tradiţionale, depuneri de flori pentru a cinsti memoria făuritorilor României Mari, prinşi într-o horă devenită deja sfântă de ani buni pentrul neamul nostru. La această scurtă filă din povestea existenţei noastre ca organizaţie, adăugăm invitaţia noastră către toţi cei care vor să ne viziteze, păşindune pragul.Vă aşteptăm cu drag în oraşul nostru universitar.
 
Presedintele ASB Craiova, Dumitru Belegurschi invita toata lumea sa participe la hora unirii din piata Mihai Viteazul pe 27 martie
 

 

 

 

 
 
N.R.: Basarabeni.RO invita si celelate organizatii studentesti de basarabeni din Romania sa trimita articole la adresa redactiei cu activitatile pe care si le propun sa le desfasoare cu ocazia zilei de 27 martie

0