În Nordul Bucovinei procesul de ukrainizare a şcolilor româneşti ia amploare

Zilele trecute o învăţătoare din satul cu populaţie românească Ropcea din raionul Storojineţ mi-a comunicat că de la 1 septembrie a.c. se aşteaptă deschiderea unei clase întâia cu predarea în limba ukraineană. Există o adresă cu 15 semnături ale unor părinţi ce au copii de vârsta şcolarizării, care solicită înfiinţarea – pentru copiii lor români – a unei asemenea clase. Nu este un caz izolat, ci este vorba de un fenomen. În speranţa că printre cei care accesează Arena.md se numără şi compatrioţi de-ai noştri din Nodrul Bucovinei, public această scrisoare deschisă adresată lor. Cred totuşi că cele expuse aici ar prezenta interes şi pentru autorităţile Republicii Moldova şi ale României, care ar trebui să se implice şi să ajute la păstrarea conştiinţei naţionale a minorităţii româneaşti din Nordul Bucovinei, aflată acum la moment de grea cumpănă.

“Stimate român/Stimată româncă,

Urmăresc cu deosebit interes situaţia din teritoriile istorice moldoveneşti/româneşti, care se află în present în Ukraina. Tot mai mult mă conving de faptul că trăim în prezent un moment crucial – de faptul ce vom alege, cum vom gândi şi cum vom acţiona acum depinde viitorul neamului nostru.

Fiecare popor este un popor pentru că are o conştiinţă naţională. Dacă şi-o pierde, se transformă într-o populaţie, fără trecut şi, de aceea, fără viitor. De-a lungul istoriei atâtea popoare, cândva înfloritoare, au dispărut… Conştiinţa naţională se constituie din trei elemente: conştiinţă religioasă (respectarea poruncilor Domnului, păstrate de Biserica Ortodoxă) + conştiinţă etnică (păstrarea limbii române, a tradiţiilor şi obiceiurilor) + conştiinţă politică (lupta pentru drepturile politice). Cele trei sunt indisolubil legate şi formează una.

Fiecare dintre noi, după ce se va trece, se va înfăţişa în faţa lui Dumnezeu la două judecăţi: la judecata individuală – la care va răspunde de păcatele sale personale; şi la judecata de obşte – la care se va înfăţişa, după cum ne învaţă Biserica, împreună cu neamul/poporul său – şi va răspunde pentru păcatele comise de tot neamul său. Ca un creştin ce vreau mântuirea sufletului meu, vă rog să nu greşiţi împotriva neamului nostru, contribuind la deznaţionalizarea (ukrainizarea) sa, prin înscrierea copiilor în clase cu predarea în limba ukraineană. Este un atentat la integritatea neamului nostru. Şi dacă pentru aceasta voi avea şi eu de dat răspuns la înfricoşata judecată, cu cât mai mult Dumneavoastră. Sunt convins că fiecare copil se realizează în viaţă nu atât cu ajutorul învăţătorior, limbii de predare în şcoală, ci prin ajutorul, înţelepciunea pe care le primeşte de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a creat neamul românesc şi dacă a decis să ne naştem în acest popor, avem datoria să-l păstrăm, să avem grijă de el fiindu-i şi rămânându-i credincioşi. Dacă ne trădăm neamul – deznaţionalizându-ne prin ukrainizare copiii – îl trădăm şi pe Dumnezeu. Ca să obţinem ajutorul lui Dumnezeu în viaţă, să preţuim ce a creat şi a supravieţuit cu ajutorul Său – poporul român.

Un copil dintr-o familie românească, ce face şcoală în limba ukraineană, ajunge să nu cunoască bine nici limba maternă – româna, nici limba ukraineană. Numai o persoană care ştie bine limba sa maternă poate să înveţe şi să cunoască bine şi alte limbi. Cel care nu învaţă şi nu vorbeşte bine limba mamei, nu va fi în stare să înveţe nici o altă limbă, de exemplu – ukraineana. Sunt multe cazuri de acest fel în Basarabia, când actuali părinţi, pe care părinţii lor i-au dat la o şcoală rusească, îşi dau acum copiii în şcoli cu predarea în limba română, pentru că au înţeles că studiile în limba rusă – într-o limbă străină – nu i-au ajutat, ci le-au făcut mai mult rău, îndepărtându-i de neam şi creându-le probleme în viaţă – ei neştiind bine nici rusa, nici româna.

Ştiu care este, în grelele condiţii în care vă aflaţi, motivaţia Dumneavoastră când vă daţi copilul într-o clasă cu predarea în limba ukraineană. O corespondentă de a mea (de 29 de ani) din raionul Storojineţ, mi-a explicat: „копилу меу ымблэ ла шкоалы ын Пэтрауць де Сус [cu predarea în limba ukraineană, n. A.L.], еу ну вреу сэм трансфер копилул ын класэ ромынэ , пенту кэ ел лимба луй матернэ о штии бини , да пентру касэй фии луй май ушор ыл лас ын класэ украйняскэ , кэ ла ной фэрэ лимба украйняны нич ла болницэ нупоць мери !” Am întrebat-o ce ar vrea să se facă copilul său. Mi-a răspuns: “еу аш вря де ун доктор сэ ынвеце , дар ел че ва алеже еу нуштю”. I-am scris: ”Dacă-ţi transferi copilul într-o clasă cu predarea în limba română, el va putea studia la Chişinău. Guvernul Republicii Moldova oferă anual 101 locuri (burse) românilor din nordul Bucovinei şi din regiunea Odesa. Universitatea de Medicină din Chişinău, de exemplu, oferă anual cel puţin cinci locuri/burse abiturienţilor de la voi. În Ukraina sunt recunoscute diplomele primite de absolvenţii instituţiilor de învăţământ din Moldova. Să ne ţinem de neam, ca să vadă ceilalţi că neamul românesc în Bucovina nu piere. Şi să cereţi - toată comunitatea românească/moldovenească din regiune - ca ai voştri copii să poată studia, de exemplu, medicina la Cernăuţi în limba maternă (română). Nu voi să vă daţi după ei, căci voi nu v-aţi dus pe pământul lor, ci vă aflaţi pe străvechiul pământul românesc al Bucovinei moldave”.

Cred că în anii 1989-1991, în timpul renaşterii naţionale a românilor din Nordul Bucovinei, cei care s-au aflat în fruntea mişcării au comis o greşală strategică: ei au sperat şi au cultivat în românii de acolo speranţa în realipirea imediată a localităţilor româneşti din regiunea Cernăuţi la România, ca o reparare a unei tragedii şi crime comisă în 1940, în urma Tratatului Molotov - Ribbentropp. Ar fi trebuit, după mintea moldoveanului [a mea] cea de pe urmă, să se pledeze pentru constitirea unei formaţiuni teritorial-administrative autonome, în care să intre localităţile româneşti, şi în care limba obicială să fie cea română – aşa după cum au procedat şi au reuşit ruşii din Crimea. Cred că nici astăzi nu e târziu, dacă românii de acolo se vor uni, să cereţi statut de limbă oficială pentru limba română în localităţile româneşti, crearea unei formaţiuni teritorial-administrative autonome în care să intre localităţile româneşti din raioanele Storojineţ, Adâncata, Herţa (toate) şi Noua Suliţă. Cu capitala, de exemplu, în oraşul Herţa. În acea formaţiune autonomă să constituiţi, cu ajutorul României şi al Republicii Moldova, o universitate cu predarea în limba română, care ar pregăti cadre pentru respectiva regiune.

Dacă e ceva sigur în această lume, este faptul că graniţele nu sunt veşnice. Ele se schimbă. Românii din Transilvania au aşteptat 1000 de ani până au obţinut libertatea (ungurii au venit şi au ocupat Panonia şi apoi Transilvania prin anul 900 şi au fost obligaţi să le redea libertatea românilor din Transilvania în 1918, după destrămarea imperiului Habsburgic). Românii din Nordul Bucovinei de ce ar fi altfel de români?...

Cu nădejdea în faptul că Bunul Dumnezeu vă va lumina minţile cu Harul Său şi, împărtăşindu-vă din El, vă veţi redobândi nădejdea în izbânda neamului nostru, în clipă de greutate, rămân, cu rugăciuni pentru Dumneavoastră, al Dumneavoastră iubitor frate,

Aurelian Lavric

P.S.

O profesoară de limba română, din raionul Storojineţ, m-a rugat să scriu o poezie pentru fiica sa din clasa a doua, pe care să o recite la un seminar al profesoarelor de clasele primare din raion. Aş vrea să v-o împărtăşesc:

Bucovinei

În străvechea Bucovină

Un neam-şi are rădăcină.

Din a lui Ştefan Moldovă

Izvorându-i dulcea slovă.

Neam viteaz, gospodăresc,

Este neamul românesc.

Cât avem de şcoală parte

Neamul nostru n-are moarte.

14 februarie 2011

A.L.”