Românii din rasaritul Serbiei...
Românii din rasaritul Serbiei reprezinta majoritatea populatiei din zona lor. Nationalitatea este
viata iar limba este sufletul natiunii. Etnia nu este o relicva, ceva apartinând trecutului / mai
mult sau mai putin îndepartat. Românii din rasaritul Serbiei când îsi declara etnia vizeaza atât
trecutul, cât si viitorul. Elementele latine formeaza baza limbii române si-i dau, împreuna cu
morfologia si sintaxa, caracterul de limba romanica. Tot romanii au dat si numele poporului
român. Rumân – forma român este mai noua, din timpurile moderne – deriva direct din
numele fostilor stapânitori ai Daciei; el este numele general si cel mai vechi al poporului
român, fiind folosit pâna în prezent de catre locuitorii din rasaritul Serbiei.
Apartenenta românilor din rasaritul Serbiei la acelasi grup national nu are legatura cu Vlahia -
numele medieval al Tarii Românesti - caci s-au numit rumâni dintotdeauna; doar sârbii în
perioada interbelica (dupa crearea Iugoslaviei ca federatie) au început sa-i defineasca ca vlahi
– pentru a nu fi coplesiti de importanta covârsitoare ce o aveau rumânii în sudul Dunarii si
românii în nordul Dunarii. Rumânii din rasaritul Serbiei (sau în limba româna literara
moderna - românii din rasaritul Serbiei) sub influenta politica rauvoitoare sârbeasca au
început sa-si spuna vlahi, ca sa fie recunoscuti astfel de catre sârbi, cu totii fiind victimele
propagandei centrale sârbesti conceputa în capitala tarii, nu în regiunea locuita de românii din
rasaritul Serbiei.
Relatia denumirii vlah-rumân (valah-român) trebuie tratata în acelasi mod ca si denumirile
elen-grec, neamt-german, ungur-maghiar, etc. Recensamântul din 1991 a înregistrat 42331
români si 17807 vlahi în Serbia iar recensamântul din 2002 a înregistrat 34576 români si
respectiv 40054 vlahi. Descresterea oficiala a numarului de români si cresterea oficiala a
numarului de vlahi este dovada manipularii statistice sârbe dar ambele sume - din ambele
recensaminte, cele mai recente – sunt net inferioare numarului total real al românilor din
Serbia, indiferent de identitatea etnica sub care au aparut. În prezent – 2009 – românii din
rasaritul Serbiei sunt estimati a fi peste 300000 / o buna parte fiind si plecati în lume
(temporar la lucru ori emigrati); dupa sârbii din Serbia, grupul etnic român este cel mai mare
din tara.
LIMBA
Limba vorbita de românii din rasaritul Serbiei are un caracter arhaic destul de pregnant,
determinat de slabele legaturi cu patria-mama din perioada scursa de la otomani pâna în
prezent. Aceasta nu înseamna însa ca e vorba de doua populatii diferite, în cele doua state
vecine, români si vlahi, ci de acelasi popor cu doua destine diferite: majoritar într-o tara si
minoritar în alta, lânga o populatie cu o limba complet diferita, cu traditii si obiceiuri proprii,
supusa – la rândul ei – pe parcursul timpului la o serie de încercari, de multe ori dramatice. În
ultima instanta, conteaza doar receptarea vlahilor din spatiul fost iugoslav ca parte intrinseca a
poporului român, a civilizatiei românesti, dovezile pentru aceasta fiind evidente.
Ca mijloc de comunicare, limba nu poate fi limitata doar pe un anumit teritoriu. Pentru
vorbirea românilor din rasaritul Serbiei, limba normativa este limba româna literara, în grai
banatean sau oltean vechi. Românii din rasaritul Serbiei nu vorbesc limba vlaha / valaha (care
nu exista), ci vorbesc limba româneasca / româna. Un român din România si un român din
rasaritul Serbiei n-au nevoie de dictionar sau ghid de conversatie ca sa discute între ei.
Prima ortografie a gramaticii românilor balcanici a fost latina, înaintea incorporarii românilor
din rasaritul Serbiei în tara din care fac parte în prezent. Alfabetul utilizat de catre românii din
rasaritul Serbiei este cel românesc, deci latin, nu chirilic. Încercarile chirilice au scopurile de a
ascunde legaturile spirituale si respectiv a adevarului ca în rasaritul Serbiei exista români,
precum si de a ascunde apartenenta limbii la familia limbilor romanice. Printre românii din
rasaritul Serbiei influenta carturareasca în limba nationala nu exista în mod serios, ci doar ca
limba materna vorbita, cu traditii integral românesti - de mare valoare mai ales pentru poporul
român.
Chestiunea româneasca în rasaritul Serbiei nu este politica, ci etnica. Cultural si biologic – ca
neam - localnicii stiu sigur ca nu sunt sârbi. Miracolul utilizarii limbii române între slavi nu se
datoreaza schimburilor de populatii, ci energiei sufletului românesc unic, care prin pastrarea
limbii (în ciuda lipsei sprijinului din partea institutiilor statului sârb) îsi demonstreaza si astfel
autohtonia. Viata traditionala a românilor din rasaritul Serbiei este similara cu viata
traditionala a românilor din România.
viata iar limba este sufletul natiunii. Etnia nu este o relicva, ceva apartinând trecutului / mai
mult sau mai putin îndepartat. Românii din rasaritul Serbiei când îsi declara etnia vizeaza atât
trecutul, cât si viitorul. Elementele latine formeaza baza limbii române si-i dau, împreuna cu
morfologia si sintaxa, caracterul de limba romanica. Tot romanii au dat si numele poporului
român. Rumân – forma român este mai noua, din timpurile moderne – deriva direct din
numele fostilor stapânitori ai Daciei; el este numele general si cel mai vechi al poporului
român, fiind folosit pâna în prezent de catre locuitorii din rasaritul Serbiei.
Apartenenta românilor din rasaritul Serbiei la acelasi grup national nu are legatura cu Vlahia -
numele medieval al Tarii Românesti - caci s-au numit rumâni dintotdeauna; doar sârbii în
perioada interbelica (dupa crearea Iugoslaviei ca federatie) au început sa-i defineasca ca vlahi
– pentru a nu fi coplesiti de importanta covârsitoare ce o aveau rumânii în sudul Dunarii si
românii în nordul Dunarii. Rumânii din rasaritul Serbiei (sau în limba româna literara
moderna - românii din rasaritul Serbiei) sub influenta politica rauvoitoare sârbeasca au
început sa-si spuna vlahi, ca sa fie recunoscuti astfel de catre sârbi, cu totii fiind victimele
propagandei centrale sârbesti conceputa în capitala tarii, nu în regiunea locuita de românii din
rasaritul Serbiei.
Relatia denumirii vlah-rumân (valah-român) trebuie tratata în acelasi mod ca si denumirile
elen-grec, neamt-german, ungur-maghiar, etc. Recensamântul din 1991 a înregistrat 42331
români si 17807 vlahi în Serbia iar recensamântul din 2002 a înregistrat 34576 români si
respectiv 40054 vlahi. Descresterea oficiala a numarului de români si cresterea oficiala a
numarului de vlahi este dovada manipularii statistice sârbe dar ambele sume - din ambele
recensaminte, cele mai recente – sunt net inferioare numarului total real al românilor din
Serbia, indiferent de identitatea etnica sub care au aparut. În prezent – 2009 – românii din
rasaritul Serbiei sunt estimati a fi peste 300000 / o buna parte fiind si plecati în lume
(temporar la lucru ori emigrati); dupa sârbii din Serbia, grupul etnic român este cel mai mare
din tara.
LIMBA
Limba vorbita de românii din rasaritul Serbiei are un caracter arhaic destul de pregnant,
determinat de slabele legaturi cu patria-mama din perioada scursa de la otomani pâna în
prezent. Aceasta nu înseamna însa ca e vorba de doua populatii diferite, în cele doua state
vecine, români si vlahi, ci de acelasi popor cu doua destine diferite: majoritar într-o tara si
minoritar în alta, lânga o populatie cu o limba complet diferita, cu traditii si obiceiuri proprii,
supusa – la rândul ei – pe parcursul timpului la o serie de încercari, de multe ori dramatice. În
ultima instanta, conteaza doar receptarea vlahilor din spatiul fost iugoslav ca parte intrinseca a
poporului român, a civilizatiei românesti, dovezile pentru aceasta fiind evidente.
Ca mijloc de comunicare, limba nu poate fi limitata doar pe un anumit teritoriu. Pentru
vorbirea românilor din rasaritul Serbiei, limba normativa este limba româna literara, în grai
banatean sau oltean vechi. Românii din rasaritul Serbiei nu vorbesc limba vlaha / valaha (care
nu exista), ci vorbesc limba româneasca / româna. Un român din România si un român din
rasaritul Serbiei n-au nevoie de dictionar sau ghid de conversatie ca sa discute între ei.
Prima ortografie a gramaticii românilor balcanici a fost latina, înaintea incorporarii românilor
din rasaritul Serbiei în tara din care fac parte în prezent. Alfabetul utilizat de catre românii din
rasaritul Serbiei este cel românesc, deci latin, nu chirilic. Încercarile chirilice au scopurile de a
ascunde legaturile spirituale si respectiv a adevarului ca în rasaritul Serbiei exista români,
precum si de a ascunde apartenenta limbii la familia limbilor romanice. Printre românii din
rasaritul Serbiei influenta carturareasca în limba nationala nu exista în mod serios, ci doar ca
limba materna vorbita, cu traditii integral românesti - de mare valoare mai ales pentru poporul
român.
Chestiunea româneasca în rasaritul Serbiei nu este politica, ci etnica. Cultural si biologic – ca
neam - localnicii stiu sigur ca nu sunt sârbi. Miracolul utilizarii limbii române între slavi nu se
datoreaza schimburilor de populatii, ci energiei sufletului românesc unic, care prin pastrarea
limbii (în ciuda lipsei sprijinului din partea institutiilor statului sârb) îsi demonstreaza si astfel
autohtonia. Viata traditionala a românilor din rasaritul Serbiei este similara cu viata
traditionala a românilor din România.