910

Basarabeni şi Bucovineni în Banat. Povestiri de viaţă

Vineri, 25 februarie, 2011, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare «Eugen Todoran» Timişoara, va avea loc dezbateres și lansarea cărții cu titlul “Basarabeni şi Bucovineni în Banat. Povestiri de viaţă ” (editori Smaranda Vultur şi Adrian Onică) – ediţia I, Editura Marineasa, Timişoara, 2010, ediţia a II – a Editura Brumar, Timişoara, 2011.
 
O carte despre condiţiile dramatice ale refugiului basarabenilor şi bucovinenilor, din 1940 şi 1944, despre masacrul de la Fântâna Albă, despre exod, pierderi, disperare şi supravieţuire, despre destin. În anul 1940, România era nevoită să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de 3 milioane de români. Captivi într-o ţară străină, mulţi români au încercat să treacă graniţa înapoi în România. În urma încercărilor de trecere a graniţei, peste 3.000 de români au fost ucişi şi îngropaţi în gropi comune, peste 13.000 de români fiind deportaţi în Siberia şi Kazahstan.
 
În cadrul evenimentului va fi prezentat filmul lui Constantin Flondor ÎNTOARCERI (1980), va fi deschisă o expoziţie de carte, organizată de Biblioteca Centrală Universitară şi o expoziţie de fotografie despre Basarabia şi Bucovina, realizată de prof. dr. Otilia Hedeşan şi echipa ei.
 
Invitat special este Conf.dr. Igor Caşu de la Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, director al Centrului de Studiere a Totalitarismului din cadrul aceleiaşi instituţii. De la ora 13.30 la 16.30 în sala 101 din Universitatea de Vest Igor Cașu va ține două conferințe:

13.30 – 15.00  Politica naționalităților în URSS. Studiu de caz:… românii basarabeni și bucovineni.

15.00 – 16 .30 Manifestări naționale românești în RSSM între istorie și memorie ( în persperpectiva documentelor KGB).
 
Universitatea de Vest, Centrul Interdisciplinar de Studii Regionale, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran” Timişoara.

0