764

Disputa in Romania: PRO si CONTRA...

Protestul împotriva emisiunei Eugeniei Vodă
Am aflat cu îngrijorare de difuzarea, pe primul canal al Televiziunii Române, a unei emisiuni realizate de dna Eugenia Voda şi difuzate pe TVR 1 la data de 21 noiembrie 2010, în cadrul căreia jurnalistul Ion Cristoiu a făcut unele afirmaţii inacceptabile cu privire la „moralitatea“ lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul mişcării legionare din România, personaj pe care l-a prezentat ca pe un erou romantic. Dorim să vă atragem atenţia că afirmaţii de genul celor făcute în cadrul acestei emisiuni sînt nu doar încercări de acreditare a unor neadevăruri istorice, ci şi ofense la adresa memoriei victimelor mişcării legionare din România. Dl Ion Cristoiu, care se declară, ca ziarist, discipol al lui Nae Ionescu, ca şi gazda sa, dna Eugenia Vodă, ignoră caracterul fascist şi terorist al acestei grupări politice, contribuţia ei la pregătirea Holocaustului din România, responsabilitatea ei (şi a liderului ei) pentru asasinarea unor oameni nevinovaţi, între care şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti din perioada interbelică. Difuzarea unei asemenea emisiuni nu poate crea decît confuzie şi derută în contextul politic şi economic actual. Vă solicitam de aceea, domnule director, ca instituţia publică pe care o conduceţi să se delimiteze în mod ferm de afirmaţiile făcute în emisiunea amintită şi să sancţioneze pe cei care sînt răspunzători profesional pentru producerea şi difuzarea ei. Secvenţe edificatoare din această emisiune pot fi văzute la adresa http://www.youtube.com/ watch?v=Ks0mqFIkycg
Semantari: Dinu Adam, scriitor; Laszlo Alexandru, scriitor; Liviu Antonesei, scriitor; Adina Babesh, politolog; Daniel Barbu, profesor; Tereza Barta, profesor; Liviu Beris, genetician; Gheorghe Cîmpeanu; Igor Caşu, Ph.D.; Adrian Cioflancă, istoric; Vera Cîmpeanu; Mariana Codruţ, scriitoare; Alexandru Cosciug; dr. Peter Dan, psiholog; Iulia Deleanu; Doina Denes, psiholog; Caius Dobrescu, scriitor; Marius Drăghici; Alexandru Florian, sociolog; Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog; prof. dr. Adrian-Paul Iliescu; Radu Ioanid, istoric; Maximilian Marco Katz, istoric; Marius Lazăr, sociolog; Ioana Macrea Toma, dr.; Norman Manea, scriitor; Sorin Adam Matei, profesor asociat, USA; Adrian Miroiu, prof. dr.; Mihaela Miroiu, prof.dr.; dr. Sergiu Mişcoiu; drd. Crisanta Moldovan; Rodica Moldovan, profesor; Mircea Moldovan, inginer; prof. univ. dr. Mircea Morariu; Alexandru Muraru; Lucian Năstasă, istoric.
 
În apărarea Eugeniei Vodă
«Suntem cu toţii de acord că spaţiul public trebuie protejat de efectele oricărui discurs abuziv din punct de vedere moral, politic, ideologic. Extremismul, xenofobia, fundamentalismele de orice fel trebuie evacuate, iar când se manifestă, trebuie amendate prompt. Pe de altă parte, o asemenea precauţie nu este legitimă decât ca expresie a unui discernământ exercitat în deplină libertate. A contracara o ideologie pernicioasă în numele unei ideologii de sens contrar, izvorâtă din partizanat, calcul strategic sau înregimentare conformistă nu e de natură să rezolve lucrurile.
Spiritul conformist presupune să gândeşti potrivit unui canon, să spui nu ce crezi sau ce este adevărat, ci doar ceea ce se aşteaptă de la tine să spui; sau să te indignezi pentru că ţi se cere s-o faci, pentru că e la modă indignarea, pentru că "dă bine" să te manifeşti intransigent. Unul dintre numele spiritului conformist este, astăzi, "corectitudinea politică". E un tip de comportament adoptat de numeroşi gânditori oportunişti, dispuşi să afişeze, la tot pasul, o combativitate de circumstanţă şi să arunce anatema în toate direcţiile, montând perfide procese de intenţie.
Gândindu-ne la această formă, arbitrară, de corectitudine, atragem atenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului că s-a grăbit să judece fără o argumentaţie solidă cazul Eugeniei Vodă, ca urmare a emisiunii "Profesioniştii“, difuzată pe 13 noiembrie a.c. la TVR 1.
1. S-a incitat astfel la un veritabil atac mediatic împotriva autoarei, motivat strict de ipocrizia spiritului conformist. Iar spiritul conformist este, înainte de orice, liberticid. Nu intră aici nici o clipă în discuţie partitura invitatului Ion Cristoiu, ale cărui opinii pot fi, pentru unii dintre noi, mai mult decât discutabile. Atâta doar că, pentru a fi discutate, ele trebuie mai întâi să fie cunoscute. Este o datorie a jurnalistului să aducă la cunoştinţa publicului o paletă cât mai largă de poziţii, păreri, tipuri de discurs. În cazul la care ne referim, jurnalistul, Eugenia Vodă, ascultă, îşi incită partenerul de discuţie şi lasă telespectatorilor libertatea de a judeca. Pentru ce este ea acuzată? Pentru că nu a manifestat acea pioasă indignare, atât de dragă spiritului conformist. Or, nu acesta este rolul ei în formatul emisiunii. Rolul jurnalistului în genere ei este "de a scoate la iveală“, iar nu de a practica cenzura "mironosiţei virtuoase", spunându-ne dinainte ceea ce se cuvine să spunem, luându-ne dreptul de a gândi şi de a vorbi cu mintea şi cu vocea noastră.
2. Sancţionând emisiunea Eugeniei Vodă, CNA se face vinovat şi de practica dublei măsuri. El invocă art. 47 din Codul Audiovizualului, potrivit căruia este interzisă "prezentarea apologetică a crimelor şi abuzurilor regimurilor totalitare, a autorilor unor astfel de fapte". Or, e greu să ne explicăm felul în care CNA se grăbeşte, în cazul Eugeniei Vodă, să invoce un articol de care a uitat cu desăvârşire când, pe numeroase alte posturi de televiziune, s-au tolerat, fără sancţiuni, emisiuni întregi încurajând, explicit, nostalgia faţă de regimul comunist. Un exemplu recent: acum câteva săptămâni, cu ocazia funeraliilor lui Adrian Păunescu, majoritatea posturilor TV din România au făcut zile în şir apologia unuia dintre actorii principali ai unui regim totalitar "vinovat de crime şi abuzuri".
Nu credem că asemenea măsuri sunt probe de vigilenţă adevărată şi că ele pot întreţine o atmosferă de libertate responsabilă. Şi nu credem că a te solidariza cu astfel de acţiuni cochet conformiste doar pentru a-ţi confecţiona un portret convenabil este un model de atitudine civică. Dimpotrivă»
.
Semnatari: Marie-France Ionesco (Franţa), David Esrig (Germania), Gabriel Liiceanu, Cristian Mungiu, Toma Pavel (SUA), Lucian Pintilie, Andrei Pleşu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu şi Silviu Purcărete.
0