715

Cererea de petrol va înregistra cel mai mare nivel din istorie


 
Cererea de petrol va înregistra, anul acesta, cel mai mare  nivel din istorie. Astfel, se estimează că se va ajunge la 1,46 de milioane de barili pe zi.

Potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei, indicele este încreştere cu 50.000 de barili pe zi, iar spre sfârşitul anului ar putea depăşi, pentru prima dată în istorie, nivelul de 90 de milioane de barili pe zi. Agenţia mai apreciază că majorarea producţiei membrilor Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol şi stocurile economiilor dezvoltate ar trebui să limiteze creşterea preţului petrolului.

Agenţia Internaţională pentru Energie şi-a revizuit estimările privind cererea mondială de petrol în 2011, mai ales datorită consumului din partea Chinei, care bate noi recorduri.
În ultima perioadă, un baril de petrol a ajuns să coste 100 de dolari.
 
Publika.md

0