962

Pasat va fi dat afara din Parlament?


Sursa: CODRIN PRISECARU
Puşi la colţ de preşedintele Traian Băsescu, iritat de "dispreţul" cu care i-au tratat cererea de a nu-l proteja pe deputatul Dan Păsat, democrat-liberalii îşi pun acum cenuşă în cap.

PDL-iştii îi cer lui Păsat să demisioneze din parlament pentru a le da mână liberă procurorilor şi-l ameninţă cu excluderea din partid dacă nu o va face.
 



"Efectul Băsescu" în tabăra democrat-liberalilor s-a declanşat în condiţiile în care, deşi preşedintele le ceruse expres mobilizarea şi votul pentru cererea de arestare a lui Păsat, la nivelul conducerii partidului şi al grupului a lipsit o directivă clară în acest sens.

"La grup ne-au spus doar să votam ca la Ridzi", susţinea un deputat PDL înainte de tranşarea în plen a dosarului Păsat. "Preşedintele are dreptate", a comentat spăşit liderul grupului deputaţilor PDL, Mircea Toader, arătat cu degetul de preşedinte că n-a fost în stare să-şi mobilizeze oamenii şi nici să negocieze cu celelalte partide. "O să fac o analiză la nivelul grupului cu tot ce este şi negocierea, care se poate face, orice negociere trebuie să fie dai şi iei ", a adăugat el.

Demisie sau demitere

Mai tranşanţi au fost însă colegii săi de partid. Tonul l-a dat Monica Macovei, cerând conducerii partidului să solicite public demisia lui Păsat din parlament şi partid.

Soluţia a fost preluată şi de Sulfina Barbu şi Raluca Turcan. Aceasta din urmă a mers mai departe susţinând că un refuz al lui Păsat de a face pasul înapoi poate fi contracarat cu excluderea din partid. "Există varianta suspendării din partid sau chiar a demiterii lui Păsat şi, până la urmă, orice om trebuie să pună mai presus interesul ţării şi după aceea interesul formaţiunii din care face parte", a spus Turcan.

Udrea, atentă la semnalele lui Băsescu

Dacă Radu Berceanu a comentat mai relaxat atacul lui Băsescu la PDL - "O fi supărat!", de la vârful partidului, Elena Udrea şi-a sfătuit colegii să se gândească de două ori dacă îşi permit să se distanţeze de şeful statului.

"Nemulţumirea pe care a afişat-o preşedintele faţă de PDL este justificată. A girat politic pentru noi. Fără Traian Băsescu, singuri împotriva lui Vîntu, Voiculescu sau Patriciu, PDL nu ar fi condus România. Suntem, deci, datori să tratăm cu maximă seriozitate semnalul preşedintelui şi să schimbăm ceva. Nu vreau să dau sentinţe, dar cred că varianta cea mai bună este acum demisia lui Dan Păsat - o variantă mai bună şi pentru deputatul PDL, dar şi pentru partid", a susţinut Udrea într-o însemnare pe blogul personal.

"Fără Traian Băsescu, singuri împotriva lui Vîntu, Voiculescu sau Patriciu, PDL nu ar fi condus România."

ELENA UDREA, preşedinte PDL Bucureşti
0